Festivalul concurs „Colinde şi datini de Crăciun”, la Timişoara

La Timişoara s-a desfăşurat astăzi, 13 decembrie 2014, cea de-a XV-a ediţie a Festivalului concurs intitulat „Colinde şi datini de Crăciun”. Evenimentul, devenit deja tradiţie în oraşul de pe Bega, a adunat şi în acest an peste 60 de grupuri de colindători şi formaţii corale, de la şcolile din judeţul Timiş, informează TRINITAS TV.

Organizat de Mitropolia Banatului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş și Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, festivalul cuprinde mai multe secţiuni, în cadrul cărora elevii susțin recitaluri de colinde, scenete religioase, precum şi momente artistice dedicate obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun.

Juriul concursului a fost alcătuit din profesori de specialitate de la catedrele Religie şi Muzică. Aceştia au ţinut cont în cadrul notării de modul de interpretare a pieselor, originalitatea obiceiului tradiţional prezentat şi bineînţeles, de prezenţa scenică a micilor artişti.

Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent la eveniment consilierul de resort din cadrul Sectorului Învățământ și activităţi cu tineretul, iar din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, inspectorul de educație muzicală.

Copiii care au participat la festivalul concurs au purtat costume populare specifice zonei Banatului, în dorința de a păstra tradițiile autentice.

În următoarea perioadă, în Arhiepiscopia Timișoarei vor avea loc și alte manifestări care vestesc apropierea Sărbătorii Nașterii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente