Festivalul bucuriei, în Italia

Peste 400 de copii și tineri ortodocși români din Italia au participat în acest weekend la cea de-a III-a ediție a „Festivalului Bucuriei” organizat în acest an la Torino, informează TRINITAS TV. În Duminica Părinților de la sinodul I Ecumenic au participat toți la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.

„Participarea tinerilor a fost cu totul deosebită pregătindu-se cu timp înainte și a fost un program foarte bogat de poezie, de cântec românesc și de factură religioasă și de factură tradițională populară. Au fost interpreți la diferite instrumente și am constatat cât talent poartă în ei acești copii ai comunității noastre ortodoxe românești din Italia. Organizarea pe care a asigurat-o Protopopiatul I de la Torino, desigur, cu sprijinul Protopopiatului II Torino, prin parohiile de aici și prin voluntariatul care a asigurat buna rânduială în întâmpinarea acestor copii și toată organizarea internă au fost de excepție și a rămas bucurie în inimile tuturor”, a spus Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.

Tot în cadrul festivalului a fost lansat și un site dedicat copiilor ortodocși din Italia. Cea de-a IV-a ediție va fi organizată în orașul italian Monza.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…