În Episcopia Ortodoxă Română a Italiei se încheie astăzi, 6 iunie, cea de-a II-a ediție a „Festivalului bucuriei”. La manifestarea de la Centrul Eparhial din Roma participă tinerii și copii de la toate parohiile din Italia.
Cea de-a doua zi a festivalului a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, apoi a avut loc un program de cântec și poezie religioasă. Tot astăzi, în cadrul festivalului, va avea loc inaugurarea Fondului de carte pentru copii al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, informează episcopia-italiei.it.
Festivalul este organizat cu scopul de a-i aduna pe români și a le pune în valoare identitatea culturală după cum a spus Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, pentru Radio TRINITAS: „Festivalul pune în valoare identitatea lor românească și creștină, de aceea ei au pregătit cântece, atât cu caracter religios cât și tradițional românesc și poezie românească. De asemenea am avut recitaluri de flaut, vioară și chitară ale tinerilor veniți din parohiile noastre”.