Festival de Muzică Veche Tradiţională la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos

În seara zilei de 8 iulie 2017, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost gazda unui eveniment cultural-artistic de excepţie: Festivalul Internaţional de Muzică Veche Tradiţională Dimitrie Cantemir.

Evenimentul, binecuvântat de Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, se află la a doua ediţie şi reprezintă rodul unei benefice cooperări dintre Asociaţia pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Gălăţean, Muzeul Eparhial, Centrul Cultural Dunărea de Jos, Teatrul Muzical Nae Leonard, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Galaţi.

Pe scena amplasată în primitoarea Grădină a Palatului Episcopal, au urcat formaţii de muzică sau dansuri tradiţionale, precum: Formația Murza din Ucraina, Familia Ali Riza Erdogan şi Alev Gafar din Istambul, Turcia, Ansamblul de dans Tradițional Olympos, Formația Psaltirion cu soprana Adelina Diaconu de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galați şi Formația Kalofonis din Galați.

Deşi la o oră destul de înaintată, concertul internaţional de muzică veche tradiţională Dimitrie Cantemir s-a bucurat de un real succes, Chiriarhul Dunării de Jos, oficialităţile locale şi judeţene şi sutele de gălăţeni prezenţi la eveniment, apreciind prestaţia tuturor celor ce au urcat pe scenă.

În cuvântul de la finalul evenimentului, Părintele Arhiepiscop a arătat că savantul și cărturarul Dimitrie Cantemir a știut să respecte cultura lui, dar în același timp a știut să respecte și cultura altora. El a cunoscut foarte bine muzica din Imperiul Otoman, fiind și cel care a scris un vast și extraordinar tratat de muzică, ce include 450 de piese instrumentale, ca un  exercițiu de cooperare culturală, căci prin cântare suntem mai curați și mai apropiați.

La final, artiştii au primit din partea organizatorilor câte o plachetă, diplome de participare şi flori, ne-a transmis Pr. Rareș Bucur.

Comentarii Facebook


Știri recente