Festival de colinde Interjudețean în Biserica Ortodoxă Gurahonț

În data de 19.12.2013 începând cu orele 12:00, în Biserica Ortodoxă din Gurahonț, protopopiatul Sebiș, a avut loc ediția a IV- a festivalului de colinde și obiceiuri tradiționale desfășurat în cadrul parteneriatului „Veniți de luați lumină” dintre Grupul Școlar „Ioan Buteanu” și Biserica Ortodoxă Gurahonț și Consiliul Local. S-au înscris mai multe coruri din diferite școli: Corul Liceului „Ioan Buteanu” Gurahonț (prof. Nicoleta Brânda), Corul Liceului „Atanasie Marienescu” Lipova (prof. Ioana Zelenin), Grupul de colindători de la Liceul Teoretic Sebiș (prof. Ciprian Dincă și Viorica Oarcea), Școala Generală „Iosif Moldovan” Arad (prof. Cosmin Gavra și prof. Angelica Pantin), Ansamblul Folcloric „Laurii Zarandului”Gurahonț (prof. Corina Tulea), Școala Gimnazială Pleșcuța (dir. prof. Ciprian Vesa), Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almăș (prof. Cristina Crișan), Grupul de colindători de la Liceul Tehnologic Beliu (prof. Amalia Fleștea și Raul Zau), Corul Școlii Gimnaziale Vladimirescu (prof. Nicoleta Muth). Au fost prezenți conducerea primăriei Gurahonț în frunte cu doamna primar Moțica Ana-Lenuța, elevi, părinți și invitați în număr foarte mare.

După cum aflăm de pe site-ul eparhiaaradului.ro, în deschiderea festivalului preotul paroh, Moț Dorel a ținut un cuvânt de binecuvântare, spunând: Veți gusta astăzi din ospățul duhovnicesc al colindului tradițional, veți putea să vă pregătiți sufletul ca în noaptea Sfântă a Crăciunului, Iisus Domnul să-și găsească sălaș înlăuntrul fiecăruia dintre dumneavoastră. În continuare domnul Păiușan Teodor directorul Grupului Școlar „Ioan Buteanu” a adresat un cuvânt de bun venit corurilor prezente care au răspuns invitației și urări de Sfintele Sărbători celor prezenți. După încheierea festivalului toți cei prezenți în Sfânta Biserică în număr foarte mare, au cântat împreună colinde strămoșești și tradiționalul „La mulți ani”!.

Participanții la festival ca răsplată a ostenelii lor au primit diplome și daruri din partea Grupului Școlar „Ioan Buteanu” și Bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente