Femei fruntașe în profesiile lor vorbesc la webinarul „Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă”

Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Proiectul Merito și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează duminică seară, de la ora 18:00, un webinar dedicat femeii contemporane la care vor vorbi femei de top în profesiile și comunitățile lor.

Intitulat „Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă”, evenimentul este prilejuit de Ziua Internațională a Familiei și de instituirea Duminicii Femeilor Creștine și a Duminicii Familiei Creștine în Biserica Ortodoxă Română.

Webinarul se va concentra pe vulnerabilitățile actuale ale familiilor creștine și ale familiilor aflate în diferite tipuri de risc social, dar și pe tematica Anului omagial 2021 în Patriarhia Română, care este Anul omagial al pastorației românilor din afara României.

Va fi un dialog al „gândurilor de  luat acasă, ca o carte mică de rugăciuni, pe care o iei cu tine peste tot și o răsfoiești/recitești când nu ți-e bine”, declară coordonatoarea webinarului,  prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar de specialitate religie, Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Au fost invitate să vorbească femei cunoscute din cele mai diverse domenii ale societății, care le vor împărtăși participanților din experiența reușitelor lor personale și profesionale.

Printre vorbitoare scriitoare și artiste, dar și femei cu profesia de medic, profesor universitar sau comisar de poliție. Câteva nume:

  • Măriuca Talpeș, cofondatoarea Bitdefender și inițiatoarea Proiectului Merito de susținere a excelenței în   educație;
  • dr. Maria Stamatin, profesor emerit la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și Șef de Secție la Centrul Regional de Terapie Intensivă Nou-născuți Iași;
  • Otilia Clipa de la Facultatea de Științele Educației a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • Oana Moșoiu,  titulară a cursurilor de Politici sociale pentru copil și familie și Pedagogie Socială la Universitatea din București.

Webinarul se desfășoară pe platforma www.zoom.us. Formularul de înscriere este încă accesibil aici.

În mesajul transmis pentru Duminica Femeilor Mironosițe, Părintele Patriarh Daniel transmite că gestul Sfântului Sinod de a declara această duminică drept Duminica Femeii Creștine „evidențiază importanța lucrării misionare a femeilor în viața Bisericii și a societății românești”.

Foto credit: Doxologia.ro / Oana Nechifor

Comentarii Facebook


Știri recente