Felicitată de IPS Nifon, la împlinirea vârstei de 100 de ani: Vârstnicii au un rol important în comunitate

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, și-a exprimat gratitudinea față de o credincioasă din eparhie care a împlinit vârsta de 100 de ani.

Doamna Elena Dima, enoriașă a Parohiei „Sf. Ioan” din orașul Găești, a primit o Diplomă aniversară din partea Mitropolitului Nifon, precum și suma de 1.500 de lei.

Darurile ierarhului i-au fost oferite miercuri, prin intermediul preoților Cristian Simescu și Cătălin Ciobanu, care au transmis și mesajul de apreciere și de binecuvântare al Înaltpreasfinției Sale.

„Vârstnicii au un rol important în comunitatea noastră locală, pentru experiența acumulată, dar și pentru profunzimea credinței lor, fiind mai ales modele pentru tinerele generații, de asemenea, trebuie de apreciată contribuția lor, de-a lungul anilor, la mai binele nostru”, transmit reprezentanții eparhiei.

Gestul nu este unul singular. La mijlocul lunii, IPS Nifon a oferit personal aceeași diplomă, pentru veteranul de război Ionel Banu, care a împlinit vârsta de 106 ani.


În Biserica Ortodoxă Română se acordă atenție deosebită persoanelor vârstnice, atât prin rugăciune și pastorație, cât și pe plan social ori medical, prin numeroasele centre dedicate lor. 2023 a fost Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei


Știri recente