Ce obiective are Federația Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung din România?

Viziunea, misiunea, obiectele și statutul Federației Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung (FFITL) din România au fost prezentate săptămâna trecută la Bârlad și Bacău în cadrul primelor reuniuni regionale din Moldova ale acestei structuri federative.

Federația Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung din România este o nouă structură federativă care își propune să sprijine persoana vârstnică la domiciliu sau în rezidență, persoana cu boli terminale sau paliative în toate regiunile țării, prin politici publice, o legislație corelată cu nevoile beneficiarilor, devenind un partener de dialog civic cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale și alte instituții publice centrale și locale.

La Federaţie pot adera asociaţii, fundaţii, instituții de învățământ superior, agenți economici sau orice altă instituție publică sau privată, furnizor de servicii sociale, educaționale,  medicale sau socio – medicale adresate persoanelor vârstnice sau adulte cu boli paliative și în fază terminală, care funcţionează în țără sau în afara teritoriului României şi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, în condițiile legii statului pe teritoriul cărui funcționează, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au iar scopurile lor statutare nu contravin ordinii publice din România.

Conducerea Federației este deținută de un Consiliu Director format din furnizori de servicii sociale din toate regiunile țării, coordonat de Pr. Ilarion Mâță, în calitate de președinte al federației.

Pentru mai multe detalii despre întâlnirile FFITL de la Bârlad și Bacău, accesează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente