Federația Filantropia va forma noi consilieri în domeniul adicțiilor

Federația Filantropia a Patriarhiei Române va organiza, în perioada 28 februarie – 3 martie, un curs pentru formarea de noi consilieri în domeniul adicțiilor.

Cursul, organizat la București, se adresează asistenților sociali, psihologilor, preoților și cadrelor didactice care activează în centre de zi, școli de reeducare, așezăminte sociale și alte instituții.

La finalul cursului, participanții vor primi un certificat recunoscut la nivel național și autorizat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, precum și de Ministerul Educației Naționale.

Înscrierile pentru cursul „Consilier în Domeniul Adicțiilor” se pot face până la data de 27 februarie.

„Cursul Consilier în Domeniul Adicțiilor are în prezent 180 de ore de formare profesională, alcătuite din parte teoretică și parte practică, iar prin intermediul lui participanții vor dobândi competențe și abilități specifice”, a declarat Olivia-Nicoleta Vișan, consilier proiecte în cadrul Federației Filantropia, pentru Trinitas TV.

Printre aceste competențe, a adăugat aceasta, se numără: menținerea integrității și siguranței beneficiarilor, planificarea activităților și participarea la lucru în echipe multidisciplinare, prevenirea și informarea tinerilor și adulților privind problematica dependenței, consilierea persoanelor afectate direct sau indirect de dependență, îndrumarea pacientului spre stabilirea tratamentului și monitorizarea pacienților pe durata tratamentului.

Participarea la curs presupune achitarea unei taxe de 800 de lei, sumă care acoperă cheltuielile logistice.

Organizația nonguvernamentală funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2007, fiind singura organizație de tip federativ din Patriarhia Română.

Foto credit: Federația Filantropia


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…