Federația Filantropia va deschide un Centru dedicat persoanelor cu scleroză multiplă la Timişoara

Reprezentanții Fundației Filantropia Timișoara au demarat un proiect în vederea amenajării spaţiului oferit de Arhiepiscopia Timișoarei destinat centrului pentru persoanelor afectate de scleroza multiplă din Timișoara și din partea de Vest a țării.

Noul centru va desfășura, cu binecuvântarea Mitropolitului Ioan al Banatului, activități de informare, consiliere și recuperare prin psihoterapie și kinetoterapie, pentru grupuri mici de pacienți, dar și servicii de asistență la domiciliu și telemedicină, adresată pacienților cu această afecțiune neurologică cronică.

Cină caritabilă la Timişoara

În acest sens, joi, 26 aprilie 2018, Fundația Filantropia a organizat, la restaurantul Valahia din urbea de pe Bega, o cină caritabilă cu strângere de fonduri.

„Ne-am bucurat să îi avem alături de noi pe domnul Florin Stoica, președintele Asociației de Scleroză Multiplă, părintele Laurențiu Lazăr de la Oradea și pe domnul Cristian Rudic alături de soliști și interpreți de la Filarmonica și Opera din Timișoara, care au bucurat invitații cu muzica lor”, a spus părintele Cristian Pavel, președintele Fundației Filantropia Timișoara.

În semn de solidaritate și din dorința ca acest proiect să fie cât mai repede implemntat, dl. Florin Stoica a oferit din partea Asociației de Scleroză Multiplă din România pentru noul Centru de recuperare din Timișoara suma de 3000 de lei.

Tot în cadrul serii caritative a avut loc și o licitație de tablouri realizate și donate de artiști locali. Profitul cumulat în urma vânzării tablourilor, în valoare de 3100 de lei, s-a adăugat sumei provenite din donațiile dedicate funcționării centrului comunitar și îmbunătățirii activităților acestuia.

Centrul de servicii sociale „Acoperământul Maicii Domnului” din Oradea

Instituţia deservește un număr de 150 de persoane cu scleroză multiplă, din cele peste 300 diagnosticate cu această boală din judeţul Bihor, oferind servicii de informare şi consiliere, de kinetoterapie şi fizioterapie, ergoterapie, psihoterapie şi socializare. Centrul are în dotare şi o ambulanţă, pentru asistenţă la domiciliu. Deoarece baza materială a centrului s-a înnoit în anul 2017, iar cadrele medicale specializate care asigură tratamentele pentru cei bolnavi dispun de spaţiul şi dotările necesare pentru un act medical de înaltă calitate, numărul beneficiarilor direcţi şi indirecţi va creşte, conform Episcopiei Oradiei.

Scleroza multiplă

Scleroza multiplă denumită și scleroza în plăci, este o afecţiune neurologică cronică ce afectează sistemul nervos central, în special creierul, măduva spinării şi nervii optici. Scleroza multiplă poate provoca dificultăţi în forţa şi controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru, ale sensibilităţii şi tulburări ale funcţiilor mentale.

Întrucât până în prezent nu se cunoaște niciun tratament pentru această afecțiune, diversele terapii urmăresc, în special, îmbunătățirea funcțiilor locomotorii ale persoanelor afectate.

În România, din 10.000 de persoane diagnosticate, numai un sfert din pacienți au acces la consiliere și tratamente specifice cu medicamente compensate, în condițiile în care costul lunar al tratamentului se ridică la peste 4.000 lei pentru un singur pacient.

Maladia afectează în special persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, iar un tratament adecvat poate ține boala sub control.

BOR – cel mai mare filantrop

În prezent, sub patronajul Bisericii funcţionează 40 de unităţi medicale şi farmaceutice. Biserica Ortodoxă este, la ora actuală, cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în lucrarea socială.

Spitalul Providenţa din Iaşi, înfiinţat în 1998 de Patriarhul Daniel în timpul păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, este un exemplu în acest sens, deoarece este cel mai mare spital al BOR, având o structură avizată de Ministerul Sănătății, cu o capacitate de 102 paturi.

Foto credit: Şcoala pacienţilor

Comentarii Facebook


Știri recente