Fără Dumnezeu nu se poate nimic: La Congresul Episcopiei Canadei s-a discutat despre misiunea în diaspora

Episcopul Ioan Casian a vorbit duminică, la Oshawa, Ontario, despre concluziile Congresului Episcopiei Canadei: „Trebuie să vorbim despre Dumnezeu și să ne străduim la răspândirea credinței creștine, pentru că fără de Dumnezeu nu se poate realiza nimic”.

Cea de a patra ediție a Congresului a avut loc, în format hibrid – cu prezență fizică și online – în perioada 17-19 iunie, fiind găzduit de Parohia ”Sfântul Ștefan Cel Mare” și ”Sfântul Nectarie de Eghina” din localitate.

„Pe parcursul acestor zile s-a vorbit pe marginea temelor spirituale, duhovnicești propuse de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la rugăciune, atât personală cât și comunitară”, a spus ierarhul.

„La final, așa cum facem de fiecare dată, ca o încununare a acestor zile, am săvârșit cu mare bucurie Sfânta Liturghie care nu poate fi depășită de nici un alt eveniment, pentru că aceasta reprezintă o trăire anticipată a Împărăției lui Dumnezeu.”

În prima zi a evenimentului clericii din Episcopia Canadei au participat la conferința cu tema „Importanța bunei rânduieli și a rutinelor duhovnicești pentru canonicitatea slujirii pastorale”, susținută online de Pr. Patriciu Vlaicu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca.

Lucrările au continuat în ziua următoare când Mitropolitul Serafim al Germaniei, invitatul evenimentului, a susținut de la distanță, în format online, prelegerea intitulată „Doamne, învață-ne să ne rugăm: rugăciunea isihastă sau rugăciunea făcută cu mintea unită cu inima”.

Congresul a fost deschis de Mitropolitul Nicolae al celor Două Americi, care a transmis, tot online, un salut participanților de la Oshawa.

Programul a continuat prin prezentarea rapoartelor de activitate ale Episcopiei Canadei, precum și ale celorlalte organizații membre pentru anii 2021-2022. Cu această ocazie au fost aleși noii membrii ai Consiliului și Consistoriului Eparhial și al Consistoriului Mitropolitan.

Totodată, participanții au stabilit ca ediția a cincea a Congresului Episcopiei Canadei să aibă loc în anul 2024. Evenimentul va fi găzduit de Parohia „Sfântul Nicolae și Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul” din Surrey, Vacouver.

Ediția de anul acesta s-a încheiat duminică prin Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Ioan Casian împreună cu toți clericii prezenți la Congres. În timpul slujbei ierarhul l-a hirotonit diacon teologul Marian Costinel Iacobuț pe seama parohiei gazdă.

La finalul slujbei, Episcopul Canadei a oferit mai multe diplome de apreciere clericilor din eparhie pentru activitatea misionar-pastorală desfășurată. La evenimentul festiv a fost prezentă și Oana Raluca Gherghe, Consulul General al României la Toronto.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Canadei

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente