Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui.
Hristos a înviat!
În această duminică, a doua după luminatul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Evanghelie după Ioan ne înfățișează două dintre arătările Mântuitorului după Învierea Sa din morți. Prin aceasta, sfânta noastră Biserică voiește să ne încredințeze că Hristos a biruit moartea prin puterea jertfei Sale și a câștigat în trupul Său viața veșnică, viața Preasfintei Treimi, împărtășită acum pentru prima oară oamenilor.
Prima arătare a Mântuitorului Hristos sfinților Săi Ucenici și Apostoli a avut loc în seara zilei Învierii Sale (duminică seara), „acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor” (Ioan 20, 19), adică în foișorul Cinei celei de Taină. Pentru ce însă nu li S-a arătat Domnul Hristos mai devreme Apostolilor, ci i-a lăsat să aștepte o zi întreagă, o așteptare înfrigurată, plină de incertitudini? Urmărind cu atenție textul Sfintelor Evanghelii și având înaintea ochilor sufletești toate arătările de după Înviere ale Mântuitorului, vom descoperi minunata lucrare a proniei dumnezeiești, care și acum, ca de fiecare dată, ne învață cum trebuie să înțelegem, treaptă cu treaptă, apropierea tainică a lui Dumnezeu de noi și a noastră de Dumnezeu.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.