Expoziție și acțiune caritabilă la Biserica Olari

Biserica Olari va organiza duminică, 8 septembrie 2013, o expoziție și o acțiune caritabilă pentru 51 de copii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 (DGASPC) în cadrul proiectului „Învață și vei deveni!”.

Evenimentul cultural-filantropic va avea loc imediat supă Sfânta Liturghie, săvârșită cu ocazia sărbătorii Nașterii Maicii Domnului.

„Expoziția cu vânzare va vernisa lucrări realizate de copiii instituționalizați în cadrul celor 2 tabere educative organizate de Biserica Olari la cabana Dianthus, de lângă Zărnești, la poalele Munților Piatra Craiului, în perioada 26 august – 6 septembrie 2013. Vizitatorii vor putea găsi expuse aici icoane pe sticlă, vase de lut cu motive tradiționale românești și religioase, brățări cu motive populare și cu fir împletit, precum și alte lucrări realizate de copii. La final, toți cei 51 de copii din cadrul DGASPC vor primi ghiozdane complet echipate cu rechizitele necesare pentru începerea noului an școlar, încercând și prin acest gest să-i convingem pe micii artiști, greu încercați de viață, că oricând binele și frumosul pot fi recuperate, iar munca și credința în Dumnezeu pot constitui fundamentele unei vieți frumoase, liniștite și binecuvântate”, a declarat părintele Pr. Paroh Mihai Iordache

Ambele acțiuni se încadrează în amplul proiect „Învață și vei deveni!”, demarat de Parohia Olari în luna martie a anului în curs în colaborare cu DGASPC, având 8 linii de activitate educativă și vocațională.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…