Expoziție dedicată lui Caragiale la Academia Română. Ioan-Aurel Pop: A prevestit Încoronarea de la Alba Iulia

Acad. Ioan-Aurel Pop a inaugurat vineri la București expoziția „ION LUCA CARAGIALE – 170 de ani de la naștere“, exprimându-și speranța că aceasta „ar putea să schimbe o anumită percepție” despre scriitor. Istoricul a citat o schiță în care dramaturgul descria amănunțit, cu 26 de ani în avans, ceremonia Încoronării de la Alba Iulia, moment care a pecetluit crearea României Mari.

Președintele Academiei Române a mai amintit că anul acesta se împlinesc atât 170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale, cât și 110 ani de la mutarea lui la cele veșnice.

„Foarte multă lume l-a judecat pe Caragiale destul de sever, deși ambianța generală a culturii românești l-a plasat între clasici”, a spus Președintele Academiei.

„Dimitrie A. Sturdza, mare cărturar, om politic, Președinte și Secretar General al Academiei Române, considera opera lui Caragiale «o permanentă defăimare a instituțiilor publice și a virtuților naționale»”, a menționat Acad. Ioan-Aurel Pop.

„[Lui I.L. Caragiale] I s-au defăimat și viața, și opera. Însă adevărații cunoscători au relevat mereu în Caragiale un om sensibil, plin de dragoste pentru limba română, un suflet cald care pândea vești despre România la Berlin, unde era totdeauna bucuros de oaspeți din țară și unde și-a refăcut, în exil, o adevărată ambianță românească”, a continuat Academicianul.

„Era mereu atent nu numai la ceea ce se petrecea în țară, ci și la frământările românilor din Austro-Ungaria angajați în lupta națională.”

Gazda evenimentului a fost prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române. Foto: Alina Bianca Bălan

Președintele Academiei a menționat că scriitorul ținea legătura cu studenții români din Berlin, Lepizig și Budapesta și că a participat, în 1911, la Serbările de la Blaj închinate jubileului ASTRA. Acolo, „Iuliu Maniu l-a întâmpinat cu niște cuvinte de o căldură deosebită, ca pe un mare patriot român”.

Președintele Academiei și-a încheiat alocuțiunea cu un citat prin care Ion Luca Caragiale s-a dovedit a fi vizionar.

„Într-o schiță numită Poetul Vlahuță, publicată în Epoca literară în 1896, când ungurii sărbătoreau mileniul venirii în Panonia, el și-a imaginat ceremonia de la Alba Iulia, care urma să aibă loc peste 26 de ani, în prezența Regelui României.”

„«Sângele a încetat să curgă și, la lumina aceluiași soare de acum 300 de ani, porțile de fier ale cetății Alba Iulia se deschid de perete să primească pe biruitor, pe stăpânul ce se întoarce în casa lui uzurpată pe vremuri de către un sălbatec cuceritor. Din toate plaiurile și văile curg roiurile unui mare popor, o mândră oaste biruitoare s-apropie cu steagul tricolor în frunte. În sunetul triumfal al muzicilor, un Rege măreț și sever, înconjurat de un strălucit Stat Major, înaintează încet călare pe un cal alb. E o pădure de steaguri care i se închină. Zidurile cetății bătrâne parcă se zguduie de glasurile neamului întreg, care îl aclamează pe erou. Dumnezeu al românilor, zice Regele cu glas puternic, mulțumescu-ți pentru întregul meu popor și pentru mine, că m-ai învrednicit să calc pe urmele lui Mihai Viteazul».”

„Prin urmare, găsim un Caragiale sensibil, atent la suferințele poporului român, care a fost sever și cu defectele acestui popor, dar care a trăit toată viața pentru poporul și pentru țara care se chema România și care se cheamă și azi România”, a încheiat Președintele Academiei.

Foto: Alina Bianca Bălan

Acad. Eugen Simion, președintele Secției de literatură și filologie a Academiei Române, vorbind imediat după Președintele Academiei, a confirmat că marele clasic al literaturii române „era un om foarte sensibil în realitate” și că, uneori „contemporanii l-au surprins plângând” – inclusiv pentru „Ardeal, pe care-l socotea provincie istorică a României”.

„Când a asistat la [jubileul de la] Blaj și a văzut țăranii ardeleni îmbrăcați în costumele lor frumoase, se spune că i-a venit de asemenea să plângă”, a confirmat criticul literar.

La vernisajul expoziției au mai luat cuvântul prof. univ. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, și criticul de artă Pavel Șușară. Gazda evenimentului a fost prof. ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române.

Expoziția „ION LUCA CARAGIALE – 170 de ani de la naștere“, curatoriată de Gabriela Dumitrescu, prezintă mărturii ample din Biblioteca Academiei Române – de la Cabinetul de Manuscrise – Carte Rară, Cabinetul de Stampe, Serviciul Catalogare Periodice.

Este deschisă pentru vizitare până în 18 februarie, între orele 10 și 14:00, la Sala „Theodor Pallady“ din Calea Victoriei nr. 125.

Foto credit: Academia Română / Alina Bianca Bălan

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

PS Ignatie: De ce trăim stări de anxietate?

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. La predică, ierarhul explicat pasajul evanghelic Despre grijile vieții, accentuând modul simplu în care omul ar trebui se raporteze la…