La Muzeul Ortodox din orașul Mișkolț din Ungaria s-a deschis o expoziție despre moștenirea ortodoxă bizantină a statului ungar, care la începutul formării sale a fost creștinat în ritul răsăritean, informează „Ziarul Lumina”.
Expoziția îi introduce pe vizitatori în istoria și tradiția culturală a Ortodoxiei răsăritene, prin prezentarea veșmintelor liturgice, a odoarelor bisericești și a icoanelor bizantine. Muzeul din Mișkolț se află lângă Biserica ortodoxă ‘Sfânta Treime’, în cadrul școlii confesionale ortodoxe, reconstruită în 1805 și transformată în muzeu în anul 1988.
Expoziția numită ‘Moștenirea artistică și culturală a Bisericii Ortodoxe din Ungaria’ se desfășoară în trei încăperi din muzeu, unde sunt prezentate după cronologia istorică obiecte bisericești ortodoxe adunate de la mai multe lăcașuri ortodoxe din Budapesta, Mișkolț, Eger, Gyöngyös, Szentes, Kecskemét, Üröm, Karcag and NyÃregyháza. Acest muzeu prezintă și documente istorice care descriu viața comunității de greci, care s-a stabilit în Mișkolț în secolele XVII-XVIII. În prima cameră a expoziției este amenajată o capelă ortodoxă, care reproduce vizitatorilor atmosfera în care ortodocșii se adunau pentru a celebra Sfânta Liturghie. Capela ortodoxă este o atracție pentru vizitatorii catolici și protestanți care sunt interesați de a cunoaște tradiția liturgică ortodoxă, ce a fost o parte componentă a vieții religioase din Ungaria. Capela este decorată cu icoane bizantine impresionante, majoritatea aduse din spațiul răsăritean de grecii care s-au stabilit aici. A doua cameră a expoziției conține veșminte liturgice, odoare bisericești lucrate în aur și argint. Printre cele mai valoroase odoare se află veșmintele bisericești brodate în fir de aur și argint, lucrate la atelierele din Constantinopol. Se mai pot vedea potire și crucifixe din argint și aur, lucrate la Veneția, în Balcani și în Macedonia. În ultima cameră sunt expuse icoane bizantine.
Biserica ‘Sfânta Treime’ și Muzeul Ortodox din Mișkolț au fost construite între anii 1785 și 1806. În biserică se află unul din cele mai mari iconostase din Europa, înalt de 16 metri, în care se află 88 de icoane. În lăcașul de rugăciune se află și o icoană ‘Maica Domnului din Kazan’, dăruită de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Capela ortodoxă amenajată în muzeu este închinată Sfântului Naum. Vrednicul de pomenire Andrei Șaguna, mitropolitul Ardealului, s-a născut în anul 1808 în orașul Mișkolț, unde a urmat și cursurile gimnaziale.