La Muzeul Geofizic din Rocca di Papa, Italia, va avea loc în perioada 15-17 mai, expoziția ‘Icoana – fereastră deschisă către cer’, informează Departamentul de mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, citat de ‘Ziarul Lumina’. Expoziția este organizată de Parohia Ortodoxă Română din Rocca di Papa împreună cu primăria orașului. La deschiderea expoziției vor participa Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Excelența Sa Mons. Raffaello Martinelli, Episcopul de Frascati, și domnul Pasquale Boccia, primarul orașului. După deschidere, oaspeții vor participa la un concert de muzică bizantină și la un program artistic de muzică și poezie susținut de copii din parohie. Vor fi expuse aproximativ 50 de exponate, majoritatea fiind pictate în România de iconari din Suceava și Râmnicu Vâlcea, dar și de artiști din Italia.
Patriarhul României: Iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu
„Evanghelia din Duminica a 11-a după Rusalii ne arată că iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu”, a spus duminică Patriarhul Daniel în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a…
Hramul Mănăstirii Nicula: Zeci de mii de credincioși la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania
Aproximativ 25.000 de pelerini au participat sâmbătă la Sfânta Liturghie de praznicul Adormirii Maicii Domnului oficiată la mănăstirea clujeană Nicula. Conform estimărilor forțelor de ordine, peste 70.000 de oameni au trecut pragul mănăstirii în zilele…
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu | FOTO
La Biserica Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală a avut loc duminică, 16 august 2026, proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Înaintea proclamării Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de…
Maica Domnului, smerită și discretă, este mereu prezentă în mijlocul creștinilor, explică PS Mihail
„Cu toate că Maica Domnului în toată viața sa a fost smerită, nu a fost absentă”, a spus sâmbătă, la Parohia „Sfânta Maria” din Sydney, Australia, Episcopul Ortodox Român Mihail al Australiei și Noii Zeelande.…
Proclamarea locală a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu: Bisericile ajutate de sfântă au primit icoane relicvar
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu a avut loc duminică la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou din Capitală. Bisericile ctitorite și ajutate de sfântă au primit icoane cu un fragment din cinstitele sale…




