Expoziţia „Împletire” a fost prezentată la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timişoara

La Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara a avut loc joi vernisajul expoziției de pictură, sculptură, grafică și ceramică, intitulată „Împletire”. Curatorul expoziției a fost Mirela Pașc.

La eveniment au rostit alocuțiuni Daniela Constantin, Președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara, Silviu Oravitzan, artist plastic, preotul Ionel Popescu și preotul Nichifor Tănase.

Cunoscutul artist plastic timișorean Silviu Oravitzan a evidențiat rolul rugăciunii în actul de creație al artistului, unde orizontala artei (tehne) se întâlnește cu verticala smereniei.

Părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timisoarei, a subliniat rolul rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, exemplificând prin operele unor artiști care nu mai sunt în viaţă, dar care prin mesajul artistic sunt contemporani.

„Rugăciunea este cea care ne unește, ne întărește și ne descoperă reverberația divinului, prin pacea, bucuria și isihia la care ne cheamă opera de artă”, a explicat el.

Moderatorul evenimentului a fost Părintele Nichifor Tănase, consilier la sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.

„O serie de artiști contemporani, reușesc să comunice prin lucrările lor aspecte ale spiritualității și culturii creștine, relevând astfel o caracteristică profundă a condiției artistului în spațiul românesc, aceea de om al rugăciunii, aflat într-o împletire existențială dintre energia Duhul Sfânt și energia ființei umane, percepută în efortul sinergic din timpul actului de creație artistică”.

„Considerăm că și în forme noi de artă putem regăsi prezente, în mod sensibil, fațete ale spiritualității ortodoxe – o pledoarie, în cele din urmă, în favoarea acestei componente semnificative a naturii umane (natură și har, niciodată doar natură pură)”, a precizat Pr. Nichifor Tănase.

Expoziţia cuprinde lucrări ale artiștilor plastici timișoreni, dar și a alte nume sonore din arta plastică românească: Horia Bernea, Paul Gherasim, Peter Jecza, Constantin Flondor, Silviu Oravitzan, Ioan Grigorescu, Sorin Scurtulescu, Daniela Constantin, Dacian Andoni, Ciprian Bodea, Delia Corban, Filip Petcu, Andrei Rosetti, ș.a.

Organizatorii evenimentului au fost Arhiepiscopia Timișoarei, Uniunea Artiștilor Plastici din Timișoara, Asociația Pro-Logos, Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 , Galeria 28 și Grupul Noima.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica 

Comentarii Facebook


Știri recente