Expoziţia de icoane pe sticlă “Fereastră către Cer”

Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” din localitatea Valdemoro, protopopiatul Comunităţii de Madrid, în colaborare cu Concejalia de Mayores din cadrul Primăriei Municipiului Valdemoro a organizat expoziţia de icoane pe sticlă: “FEREASTRĂ CĂTRE CER”, după cum ne-a declarat Pr. Dorin Sas.

Pe simezele sălii de expoziţie ale Centrului de Vârstnici din această localitate au fost expuse lucrări originale ale artistei clujene Adela Apahidean. Alături de domnia sa au participat cu câteva exponate şi cei doi fii Andrei (9 ani) şi Pavel (11ani), părintele Lucian Apahidean făcându-şi remarcat darul prin câteva cruci de perete şi de vatră, sculptate artistic în lemn de plop.

Expoziţia are intrarea liberă şi poate fi vizionată de toţi cei doritori în perioada 24 octombrie – 7 noiembrie 2014.

Manifestarea este inclusă în cadrul activităţilor cultural-spirituale prilejuite de hramul acestei parohii şi s-a desfăşurat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.

În cadrul vernisajului care a avut loc vineri, 24 octombrie 2013, au rostit alocuţiuni: D-na Josefina Nieto – Consilier local pentru Persoane Vârstnice, preotul Lucian Apahidean de la Parohia Ortodoxă Română Sf. Cuvios Atanasie Athonitul din Leganes şi, la final, curatorul expoziţiei, Pr. Dorin Cătălin Sas, care a mulţumit organizatorilor pentru colaborare şi tuturor participanţilor pentru interesul manifestat.

Au mai participat: D-l Angel Marcos Morante, consilier de Participacion Ciudadana şi Sonia Sanchez Lopez, consilier pe probleme sociale, alţi invitaţi spanioli.

Adela Apahidean, artistă plastică în vârstă de 37 ani, este licenţiată în Restaurare de Pictură Murală, a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţia Pictură şi Restaurare.

Prima expoziţie personală a avut loc în anul 1995 în oraşul natal, după care a colaborat cu mai multe echipe de pictori bisericeşti din România. Au urmat apoi, de-a lungul anilor, expoziţii de grup în ţară şi în afară. Lucrările ei sunt răspândite în colecţii personale din SUA, Franţa, Spania, România.

Tehnicile pe care le foloseşte în realizarea lucrărilor sunt diverse. Stăpâneşte tehnica tradiţională bizantină a pictării icoanei pe suport de lemn, dar a încercat şi tehnici noi, mixte, care însa păstrează caracterul icoane ortodoxe.

Icoana pe sticlă, prezentată în această expoziţie, lasă să transpară atmosfera transilvăneană rurală, credinţa simplă a ţăranului român în imagine. Când pictezi icoana pe sticlă sau o contempli, trebuie să laşi deoparte învăţătura academică şi să te întorci în copilărie, la credinţa simplă şi la vorbirea cu cuvinte puţine cu Dumnezeu.

Icoana pe sticlă este fereastra către cer a ţăranului român. Prin această fereastră se realizează legătura cu Dumnezeu, prin Maica Domnului şi Sfinţi. Aceştia din urmă sunt prezenţi, ei ne văd pe noi şi noi îi vedem pe ei.

Dintre titlurile expuse la Valdemoro se disting: Hristos Învăţător, Naşterea Domnului, Punerea în mormânt, Maica Domnului Îndurerată, Sfântul Serafim, Sfântul Gheorghe omorând balaurul, etc.

Expoziţia are şi un caracter itinerant, ea fiind vernisată până în prezent în comunităţi parohiale româneşti şi medii catolice din Madrid, Parla, Guadalajara şi Leganes.

Comentarii Facebook


Știri recente