Expoziția „Brâncuşi. Sublimarea formei” din Bruxelles a stabilit un număr record de vizitatori: 85.000

Expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” din cadrul Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA a stabilit un număr record de vizitatori pentru un vernisaj dedicat unui artist român, informează ziarulmetropolis.ro.

Festivalul este coordonat de Institutul Cultural Român alături de Europalia International din Belgia, este una dintre cele mai vizitate de la Palatul Artelor BOZAR.

Perioada sărbătorilor de iarnă a atins apogeul vizitelor, peste 1000 de persoane pe zi admirând expoziția în ultimele 21 de zile ale anului 2019.

„EUROPALIA România este cel mai important proiect de promovare culturală realizat de ICR. Cu atât mai mult ne bucură să aflăm că evenimentul-far al participării României la acest festival cu tradiție în Europa , expoziţia «Brâncuşi. Sublimarea formei», să fie atât de apreciată de public. Acest succes ne dă încredere că acțiunile de promovare a României prin cultură au rezultate”, a declarat Mirel Taloş, preşedinte interimar al Institutului Cultural Român.

Datorită succesului avut, organizatorii au decis ca perioada de vizitare a expoziției să fie prelungită de până în 2 februarie 2020.

„Brâncuşi. Sublimarea formei” cuprinde peste 25 de sculpturi expuse pe o suprafaţă de 1.500 mp, alături de alte 200 de obiecte, fotografii, documente.

Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei.

Foto credit: Ziarulmetropolis.ro

Comentarii Facebook


Știri recente