Exemplul vieții Sf. Maria Egipteanca este un semn puternic de încurajare pentru tot omul care dorește să se apropie de Dumnezeu, spune PS Siluan

În Duminica a V-a din Postul Mare PS Siluan al Ungariei s-a rugat împreună cu credincioșii din Parohia Chitighaz (Kétegyháza), cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Ierarhul și-a exprimat, în predica sa, bucuria de a putea sluji din nou în această parohie. Părintele Episcop le-a vorbit credincioșilor despre exemplul de schimbare a vieții pe care Sfânta Maria Egipteanca ni-l oferă peste veacuri tuturor creștinilor și care este un semn puternic de încurajare pentru tot omul care dorește să se apropie de Dumnezeu.

Aceasta arată, în același timp, milostivirea și purtarea Sa de grijă față de orice pământean, care este chemat și el la mântuire, prin Jertfa răscumpărătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, dar propria voință și lucrare a omului este, la rândul ei, necesară și foarte importantă, a completat PS Siluan.

La final, preotul paroh a adus mulțumire ierarhului și părinților de la Centrul eparhial care au slujit și a anunțat credincioșilor evenimentele importante legate de viața parohiei și programul viitoarelor slujbe.

Comentarii Facebook


Știri recente