Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române organizează, în această perioadă, examene de autorizare a stagiarilor care au efectuat integral perioada de practică pe șantiere aprobate de Patriarhia Română. Chiar dacă toți candidații au depus la dosarul de înscriere mai multe lucrări, acum susțin proba practică în mai multe locuri stabilite de Comisie. Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor este doar unul din locurile în care lucrează pictorii concurenți.
„A fost aleasă această locație pentru că aici vin copii la o vârstă fragedă. Pe lângă educația religioasă pe care o primesc aici prin intermediul unui personal calificat, ei au contact și cu icoana adevărată. Am venit să susținem prin realizarea unei picturi murale care se așează pe perete în tehnici diferite: frescă, tempera, etc. Ajută la formarea și educația lor atât artistică și religioasă, cât și spiritual”, a declarat pentru TRINITAS TV Dl. Grigore Popescu, membru al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române.
Cei admiși la examen obțin autorizație de zugravi sau pictori bisericești, conform regulamentului.
Informații despre desfășurarea examenului de autorizare a pictorilor bisericești se pot obține și de la Cancelaria Comisiei de Pictură Bisericească din Bulevardul Regina Maria nr. 1, bl. P5B, etaj 3, București sau la numărul de telefon 021.406.71.85.





