Examen de Capacitate preoțească, la Timișoara

În conformitate cu Metodologia pentru obținerea gradelor profesionale în preoție de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea 1199/2008, Permanența Consiliului Eparhial din 17 iunie 2014 a aprobat organizarea examenului de capacitate preoțească – sesiunea octombrie 2014.

La examenul de capacitate preoțească se pot înscrie doar licențiații în Teologie Pastorală, cei care doresc hirotonia întru preot, precum și preoții și diaconii ce nu l-au promovat. Întrucât examenul de capacitate preoțească are valabilitate un an de zile pentru cei care au obținut media sub 9,00 și doi ani valabilitate pentru cei care au promovat cu cel puțin media 9,00, se pot înscrie și candidații care au depășit condițiile enunțate.

Potrivit mitropolia-banatului.ro, examenul va consta:

– într-o probă eliminatorie – testare psihologică ce se va desfășura în săptămâna 22-26 septembrie a.c., ora 9;

– testarea de specialitate: se vor susține probele scrise (dogmatică și morală; IBU și IBR) și probele orale (exegeză NT, predică, cateheză, tipic și liturgică, cântare, legislație și administrație bisericească) în ziua de 3 octombrie, ora 8,00, la Centrul eparhial din Timișoara, B-dul. C.D. Loga nr. 7.

Înscrierea se va face la Centrul eparhial (la Sectorul învățământ) în perioada 1 – 19 septembrie a.c. Dosarul de înscriere va cuprinde: a) cerere către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae; b) copii după actele de studii: diplomă de licențiat în teologie pastorală, master, doctorat și foile matricole; c) copie B.I./C.I.; d) recomandarea preotului duhovnic; e) dovadă de la Centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie.

Comentarii Facebook


Știri recente