Examen de admitere la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în conformitate cu Metodologia de admitere în învăţământul liceal şi a calendarului desfăşurării admiterii 2016, în perioada 23-24 mai 2016, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au avut loc înscrierile pentru probele de aptitudini la filiera vocaţională, profilul teologic, specializarea Teologie Ortodoxă, a precizat Pr. Prof. Radu Rus.

Desfăşurarea efectivă a probelor, respectiv verificarea dicţiei, a aptitudinilor muzicale şi a cunoştinţelor religioase, s-au desfăşurat vineri, 27 mai 2016, la sediul liceului, din strada Republicii, nr. 48, urmând ca rezultatele probelor de aptitudini să fie afişate luni, 30 mai 2016.

Pentru examenul din acest an s-au înscris un număr de 40 de elevi de clasa a VIII-a, provenind de la 28 de unităţi de învăţământ din judeţul Bihor.

Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a luat fiinţă, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la 1 septembrie 2007 şi are la ora actuală 720 de elevi, la toate ciclurile de învăţământ: preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.


Știri recente

Spiritualitate creștină și viață sănătoasă: Program de master interdisciplinar la Facultatea de Teologie din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează înscrieri, până în 17 iulie, pentru programul de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”, dedicat relației dintre teologie, medicină și psihologie. Programul are caracter…