Evenimente pastoral-culturale în Arhiepiscopia Craiovei

Săptămâna trecută au debutat în Arhiepiscopia Craiovei conferințele pastoral-misionare semestriale cu tema „Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie sub aspect biblico-patristic, dogmatic, moral, liturgic și pastoral”, informează „Ziarul Lumina”.

Preoții din Protoieria Craiova Sud s-au întrunit la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Facultății de Teologie din Craiova, după ce au participat la Sfânta Liturghie.

Seria conferințelor preoțești a continuat marți, 10 iunie, cu întrunirile preoților din protoieriile Târgu Jiu Sud, Târgu Jiu Nord și Târgu Cărbunești, la Cercul militar din municipiu. Întâlnirea a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită la Biserica „Sfinții Apostoli”.

Ultima conferință a avut loc joi, 12 iunie, la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Facultății de Teologie din Craiova, cu preoții din Protoieria Craiova Nord. Sfânta Liturghie a fost oficiată la Biserica „Sfinții Împărați”-Obedeanu din municipiu. Referatul a fost susținut de preotul paroh Adrian Ocheșel, de la Parohia Albești. În aceeași zi, la Centrul de restaurare și vizualizare al Facultății de Teologie din Craiova, absolvenții Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din municipiu, promoția 1999-2004, s-au reîntâlnit la 10 ani de la absolvire. În mijlocul lor a fost prezent dirigintele, preotul Damian Ungureanu. Revederea a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii la altarul Paraclisului mitropolitan „Maica Precista”-Dudu din Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente