Evenimente la 20 de ani de slujire a Mitropolitului Nifon: recepţie oficială, sfinţire antimise şi Reşedinţă Eparhială  

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a aniversat joi 20 de ani de slujire în Arhiepiscopia Târgoviştei. La evenimentele aniversare, pe lângă sute de credincioşi, au fost prezenţi clerici din administraţie şi oficialităţi locale.

Sfinţire Antimise

Momentul aniversar a început cu oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala din Târgovişte. Slujba a fost prezidată de Mitropolitul Nifon care a sfinţit, cu acest prilej, şi noile antimise. Acestea vor fi dăruite bisericilor şi mănăstire din eparhie.

Din soborul slujitor au făcut parte vicarul eparhial, preoţi consilieri de la Centrul Eparhial, protopopii din eparhie, profesori de la Facultatea de Teologie din Târgoviște și de la Seminarul Teologic, clerici și diaconi.

Părintele Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial, a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Prefectul Județului Dâmbovița, Primarul Municipiului Târgoviște și Rectorul Universității Valahia au adresat cuvinte de felicitare la finalul slujbei.

Recepţie oficială

După aceea, a avut loc recepția oficială la Reședința Eparhială la care au luat parte toți cei prezenți la slujba de la Catedrală, alături de reprezentanți ai clericilor din Eparhie, toți cei ce au lucrat în administrația Eparhială în cele două decenii de slujire, dar și alți reprezentanți ai autorităților județene și municipale și oficialităţi din județul Dâmbovița.

În deschiderea ceremoniilor aniversare a fost difuzat un film omagial, apoi Pr. Prof. Ioan Stan a ținut un cuvânt de apreciere și au fost prezentate cele mai noi apariții editoriale, iar Corala Catedralei Eparhiale a susținut un scurt concert.

Au luat cuvântul, oferind distincții, conducătorii următoarelor instituții: Consiliul Județean Dâmbovița, Instituția Prefectului, Primăria Municipiului Târgoviște și Universitatea Valahia din Târgoviște.

În cuvintele rostite atât la Catedrală, cât și la Reședința Eparhială, Înaltpreasfinția Sa a subliniat semnificația sărbătorii Nașterii Domnului pentru viața și spiritualitatea Ortodoxă, precum și rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii.

Ierarhul a apreciat activitatea sa la Târgoviște „ca pe o ofrandă pe care, împreună cu toți colaboratorii, a adus-o întru propovăduirea Evangheliei lui Hristos”.

Ceremoniile s-au încheiat cu sfințirea extensiei Reședinței Eparhiale, recent construită.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei

Comentarii Facebook


Știri recente