Evenimente în cadrul Zilelor Asistenței Sociale 2014

Fundația Star of Hope România, în colaborare cu Sucursala Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, a organizat vineri, 21 martie 2014, „Marșul diversității”, cu prilejul Zilei Internaționale a Sindromului Down, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul a avut loc în Piața Unirii din Iași, în cadrul „Zilelor Asistenței Sociale 2014”, care se derulează până pe 29 martie 2014 în județul Iași. La marș au participat și 30 de membri ai Sucursalei Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România. Tot în cadrul „Zilelor Asistenței Sociale 2014” s-a desfășurat și workshopul „Voluntariatul – deziderat, oportunități și modele de planificare a activitații voluntarilor”. Workshopul a fost moderat de voluntarii Asociației „Aproape de oameni” din Iași și a fost organizat în parteneriat cu Sucursala Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România și Fundația „Solidaritate și Speranță” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. După cum a relatat dr. Roxana Necula, președintele Structurii Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali, „Zilele Asistenței Sociale 2014” au continuat sâmbătă, 22 martie 2014, la Pașcani, unde a fost organizată o întâlnire cu asistenții sociali din oraș, iar o zi mai târziu s-a desfășurat un atelier de lucru la Târgu Frumos.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…