Evenimente culturale în Parohia Secusigiu

Fiii satului din Parohia „Sfântul Gheorghe” – Secusigiu, Protopopiatul Arad, s-au reunit în biserica parohială în ziua de duminică, 6 iulie, informează „Ziarul Lumina”.

Aceștia au participat la Sfânta Liturghie alături de cei rămași acasă în satul natal. La acest eveniment a participat protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, care a săvârșit Sfânta Liturghie alături de preoții prezenți, fii ai satului, și a rostit un cuvânt de învățătură, transmițând totodată binecuvântarea și felicitările Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei. În cadrul ecteniilor speciale din timpul Sfintei Liturghii s-au rostit rugăciuni de mulțumire, de cerere și de ajutor pentru înmulțirea dragostei între membrii familiei plecați din sat și cei rămași acasă. La finalul slujbei, părintele Ioan Brânzei, fiu al satului, a rostit câteva cuvinte emoționante, care sunt așezate în câteva rânduri la finalul cărții sale intitulate „Terra Sancta”, cuvinte care cu siguranță îi pătrund pe toți aceia care s-au îndepărtat de satul natal: „La vârsta de 12 ani am părăsit satul copilăriei, sărutând pământul curții din fața casei în care mă născusem, și cu ochii inundați de lacrimi am pornit pe drumul pribegiei purtând peste tot în inima mea imaginea oamenilor îndurerați din satul copilăriei și cântecul lor de jale. Șareta durerii, cu cei doi orbi, am socotit-o întotdeauna ca fiind un preludiu al suferinței sătenilor mei. Și dacă nimeni dintre noi nu se va mai reîntoarce vreodată copil, pe ulița satului său, fie ca Bunul Dumnezeu să nu mai lase să se reîntoarcă nici jalea și nici silnicia acelor ani. Fie ca alte fete și alți feciori frumoși și cuminți să meargă la horă în sat, alți țărani harnici să umple câmpia și alte ciurde de vite să se îndrepte spre pășune pe ulițele satelor românești. Cinstea să se reîntoarcă în locul necinstei și bunăstarea în locul sărăciei. Și, Doamne, ce fericit aș fi să mai revăd o dată ulița copilăriei mele așa cum am cunoscut-o la începutul vieții!… Binecuvântată de Dumnezeu câmpie bănățeană cu întinsele și mănoasele ei lanuri de grâu și porumb, cu livezile în rod bogat, cu oamenii ei harnici care îi poartă de grijă și cu râurile ei niciodată secate, a dat pâinea cea de toate zilele nu numai celor care au trudit în ea, ci și întregii țări”. După slujbă, primăria a organizat o agapă la Căminul cultural din comună, în cadrul căreia cei veniți din depărtări, pe fundalul muzicii bănățene, au depănat amintiri frumoase din vremea copilăriei, până spre seara zilei. Cu acest prilej, părintele Ioan Brânzei, fiu al satului, și-a lansat cartea „Terra Sancta”, iar într-un cadru festiv, în urma propunerii și hotărârii Consiliului local, i s-a oferit titlul de cetățean de onoare al comunei Secusigiu, de către domnul primar Ilie Cheșa.

Comentarii Facebook


Știri recente