Eveniment misionar în parohia Micherechi – Ungaria

După ce la finele lunii decembrie 2009 un grup de tineri și credincioși români din parohia Micherechi (din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria), împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, au împărțit ajutoare pentru familii mai sărace din parohia Macea (din Episcopia Aradului), a fost rândul credincioșilor români din Macea, însoțiți de preotul lor paroh Tudor Budeanu, să facă o vizită frățească și misionară la frații lor de aceeași credință și neam din Micherechi. În Duminica a doua din perioada Triodului, închinată întoarcerii fiului risipitor, corul bisericii ortodoxe din Macea, condus de Domnul Ovidiu Boar, personalitate recunoscută în județul Arad, care dirijează, de asemenea, Corul „Armonia” al Catedralei Ortodoxe Vechi din Arad și Corul de Cameră „Emil Monția” al Casei de Cultură a Municipiului Arad, a dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită în biserica parohiei românești din Micherechi de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Pr. Aurel Becan, Protopopul Seghedinului, Pr. Tudor Budeanu, unul dintre cei doi preoți parohi din Macea, Pr. Ioan Bun, parohul Micherechiului, Diacon Tiberiu Ardelean, profesorul de muzică bisericească și dirijorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad și alți clerici din Episcopia noastră.

Vizita aceasta se constituie într-un adevărat eveniment misionar pentru credincioșii români din Micherechi, ținând cont de importanța stabilirii de bune relații între parohiile românești din țară și de peste hotare și de valoarea corului din această parohie de frontieră a Episcopiei Aradului și ea va fi continuată și prin vizite ale credincioșilor din Micherechi la Macea.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Comentarii Facebook


Știri recente