Eveniment cultural în Arhiepiscopia Râmnicului

Ca semn al prețuirii pe care vâlcenii o poartă vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Fundația Culturală Sfântul „Antim Ivireanul”, Biblioteca Județeană și alte instituții de cultură și de învățământ organizează, în perioada 16-18 martie 2014, ediția a patra a „Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania”.

Evenimentul a debutat duminică, 16 martie, la Biserica „Sfinții Voievozi” din comuna Glăvile, prin săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de pomenire a mitropolitului Bartolomeu și a familiei Anania, urmate de un moment de evocare intitulat”Bartolomeu Valeriu Anania – fiu de seamă al neamului nostru”, cu participarea Arhim. Andrei Coroian, Consilier pentru catehizare și misiune al Episcopiei Devei și Hunedoarei, Pr. Marcel Andreică, de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Dumitru” din Florești, județul Cluj și Părintele Iulian Mădălin Bușagă, Protopop de Drăgășani.

Luni, 17 martie, începând cu orele 12.00, la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” a avut loc Colocviul „Sfântul Constantin Brâncoveanu în perspectiva lui Valeriu Anania”. La eveniment a luat parte și Părintele Consilier Cultural Constantin Cârstea care a rostit mesajul din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, potrivit arhiram.ro.

În cadrul colocviului Pr. Prof. Petre Mateiescu a susținut referatul cu tema: „Sfântul Constantin Brâncoveanu în perspectiva lui Valeriu Anania”. Moderatorul întâlnirii a fost Conf. Univ. Dr. Ioan St. Lazăr, care a prezentat și câteva noi apariții editoriale referitoare la ilustrul ierarh și cărturar Bartolomeu Valeriu Anania.

La manifestarea cultural-religioasă de la Seminarul Teologic râmnicean au fost prezenți: Pr. Prof. Dr. Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului „Sfântul Nicolae”, Pr. Prof. Dr. Ion Gavrilă, Pr. Prof. George Pomenește, preoți, profesori și elevi seminariști.

Prezentarea dimensiunii spiritual-culturale a personalității mitropolitului Bartolomeu a continuat de la orele 17.00, la Biblioteca Județeană”Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, într-o Reuniune cultural-artistică pe tema „Mitropolitul Bartolomeu Anania în memoria publică”, printr-o serie de evocări și lansarea volumului „Tânărul Anania – Îngerul cu barbă”, publicat la Editura Renașterea sub semnătura Conf. Univ. Dr. Ioan St. Lazăr. La acest eveniment cultural Eparhia Râmnicului a fost reprezentată de Părintele Constantin Olariu, Inspector pentru catehizarea parohială, care a rostit mesajul din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.

Părintele Florin-Cătălin Ghiț, redactorul șef al Revistei Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost invitatul de seamă al acestui eveniment.

În cea de-a treia zi a manifestărilor, de la ora 12.00, la Biblioteca „A.E. Baconsky” din Călimănești, va fi prezentată opera literară a lui Bartolomeu Anania și modul în care aceasta a fost receptată în viața culturală românească.

La eveniment participă apropiați ai Mitropolitului Bartolomeu, preoți, profesori, reprezentanți ai autorităților locale precum și ai instituțiilor de învățământ și de cultură din Vâlcea și Cluj.

Prin organizarea acestui memorial contribuim la descoperirea și afirmarea rolului Bisericii Ortodoxe Române în dezvoltarea spiritualității românești, activitate ce se dovedește, nu de puține ori, a avea un rol deosebit și în formarea culturii poporului român.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar de isihasm

În vacarmul societății de azi, isihia poate fi salvatoare de suflete. Am selectat câțiva termeni legați de această practică ortodoxă care, deși poate fi percepută drept simplă și accesibilă, este extrem de complexă și de…