Eroii martiri din decembrie ’89 comemoraţi în Bucureşti

Eroii neamului comemoraţi în Capitală (8)

Eroii neamului nostru, dar în special eroii martiri din decembrie 1989, au fost comemoraţi astăzi în biserica bucureşteană „Înălţarea Domnului”. Lăcaşul de cult închinat acestora este amplasat în imediata vecinătate a Cimitirului Bellu, în Piaţa Eroii Revoluţiei.

Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire au fost oficiate de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

Ierarhul a evidenţiat faptul că sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos este legată de pomenirea eroilor neamului pentru că reprezintă serbarea înălţării neamului nostru pe culmea cinstirii pe care o merită ca sacrificiu pentru Dumnezeu şi neam.

La acest praznic cinstim şi pomenim pe eroi pentru că jertfa lor a reprezentat dragostea faţă de popor, faţă de ţară, faţă de spiritualitatea şi tradiţiile noastre. Urmând Mântuitorului Iisus Hristos, aceştia au avut puterea sacrificiului; şi-au dat viaţa pentru idealuri măreţe ca ţara noastră să fie aşa cum au plăsmuit-o înaintaşii, ca să se păstreze dreapta credinţă, tradiţiile şi specificul nostru românesc, a declarat Preasfinţia Sa pentru Radio Trinitas.

La finalul slujbei, la monumentul din Cimitirul Eroilor Martiri din Decembrie 1989 au fost depuse coroane de flori.

Biserica Eroilor a fost ridicată, în incinta Cimitirului Eroilor Martiri din Decembrie 1989, prin străduinţa Asociaţiei pentru Cinstirea Eroilor Martiri ai Revoluţiei din 1989.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente