Episcopul Vincențiu i-a premiat pe preșcolarii câștigători la un concurs de artă plastică

Episcopul Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor i-a premiat joi pe câștigătorii la Concursul de Artă Plastică pentru Preșcolari „Înălțarea lui Hristos”.

Preasfinția Sa a înmânat premiile micilor pictori la vernisajul expoziției, care a avut loc la Centrul Cultural „Ionel Perlea” Ialomița. Icoana câștigătoare a premiului special a fost aleasă de Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Premiile au constat în diplome, iconițe și cruciulițe din partea Protopopiatului Slobozia, precum şi cadouri din partea Primăriei Municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia.

Tema expoziției a fost „Sărbătoarea Înălțării Domnului” și a avut două secțiuni: Pictură și Colaj, pe trei categorii de vârstă: 3-4 ani, 4-5 ani și 5-6 ani.

La eveniment au participat reprezentanții instituțiilor implicate, elevi ai Seminarului Teologic din Slobozia, părinții și preșcolarii participanți la competiție.

Concursul a fost organizat de Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădiniţa cu Program Prelungit „Piticot” din municipiu, Primăria Slobozia, Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, Centrul Cultural „Ionel Perlea” Ialomița și Inspectoratul Școlar Județean Ialomița.

Sursă foto: Episcopia Sloboziei și Călărașilor


Știri recente