Episcopul Vincențiu despre referendum: împotriva oricărei nedreptăți sau imoralități trebuie luată atitudine

Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a subliniat într-un mesaj prilejuit de discuțiile din ultima perioadă pe tema referendumului că „împotriva oricărei nedreptăți sau imoralități trebuie luată atitudine, desigur într-o formă non-violentă”.

Preasfinția Sa a spus că „ignorarea unei probleme cu grave repercusiuni asupra viitorului nostru ca popor nu reprezintă o soluție. Este suficient să ai conștiința adormită și să nu faci nimic pentru ca răul să prevaleze”.

Ierarhul a evidențiat că inițiativa civică a Coaliției pentru Familie „este cea mai mare de acest tip din istoria României și vine să afirme sacralitatea Tainei Căsătoriei, așa cum a fost ea binecuvântată de Dumnezeu”.

„Un singur pas a mai rămas pentru ca acest demers să nu rămână la capitolul inițiative, și anume, prezența în număr mare la vot a tuturor” a spus Preasfinția Sa.

Episcopul Sloboziei și Călărașilor a evidențiat că „refuzul de a ne exercita acest drept, câștigat prin jertfa eroilor neamului, va deschide calea către materializarea parteneriatului civil”, iar „acest drum a fost urmat de multe țări occidentale în care treptat s-a trecut de la parteneriatul civil la căsătorie” pentru persoanele de același sex.

„Deși există voci care afirmă că la ora actuală România are multe alte probleme și că această chestiune nu ar trebui tratată ca o prioritate”, trebuie menționat, a spus ierarhul, că „cele peste 3 milioane de români care au semnat cred că viitorul acestei națiuni stă strâns legat de apărarea valorilor familiei firești”.

„Aceasta nu înseamnă că celelalte probleme reale precum sărăcia, violența familială, corupția etc. ne sunt indiferente”, a precizat Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Miza pusă în joc este deosebit de mare, a spus Preasfinția Sa, fapt văzut mai ales prin furia cu care sunt combătuți toți apărătorii firescului, fiind „etichetați ca medievali, intoleranți, homofobi, deși Curtea Constituțională a României, a decis cu unanimitate că inițiativa nu aduce atingere drepturilor altor persoane sau minorități”.

Trebuie să aducem o precizare cât se poate de clară, a spus ierarhul, că „mesajul nostru nu incită la ură împotriva altor categorii sociale sau minorități, deși noi suntem atât de batjocoriți și prigoniți”.

„Potrivit perceptelor biblice, Preasfințitul Părinte Vincențiu a afirmat că păcătosul nu trebuie urât, ci „trebuie vindecat, iar păcatul trebuie evitat, nu ridicat la rang de virtute sau motiv de mândrie”.

În finalul cuvântului său, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, i-a asigurat pe cititori că prin validarea referendumului, pe viitor, „nu ne vom teme să vorbim deschis despre valorile căsătoriei, despre firesc și normalitate, fără a avea teama că vom fi amendați sau, mai rău, persecutați de diferite organisme non-guvernamentale, care își arogă dreptul de apărători ai drepturilor omului”.

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Comentarii Facebook


Știri recente