Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a aşezat piatra de temelie pentru o nouă biserică în Tătaru

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfinţit duminică piatra de temelie pentru un nou locaş de cult în parohia Tătaru.

În cursul dimineţii, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Podgoria.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre omul contemporan cuprins de greutățiile vieții, pe care l-a asemănat cu omul căzut între tâlhari.

„Evanghelia de astăzi ne arată că sunt tot mai mulţi oameni care au căzut pe calea acestei vieţi, fie că sunt bolnavi, fie că sunt suferinzi, fie că sunt singuri, săraci, orfani, fie că sunt neîntrebaţi de alţii dacă au întristări sau bucurii”, a precizat Preasfinţia Sa evidenţiind că noi le putem aduce alinare.

„Am putea să turnăm peste rănile lor untdelemn şi vin. Am putea să-i ducem la o casă de oaspeţi, adică la Biserică, pentru a afla negrăita bucurie pe care numai Dumnezeu o poate oferi oamenilor, dar le putem oferi şi noi măcar mici bucurii pentru a răspunde acestei chemări a Mântuitorului de a fi aproapele celui căzut în mâna tâlharului”, a explicat ierarhul.

Totodată, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a subliniat că „aproapele nostru este omul care are nevoie de o faptă sau de un cuvânt bun” şi a îndemnat să „fim sensibili şi atenţi neşteptând răsplată de la nimeni pentru că cel care face o faptă bună unuia aflat în suferinţă aduce o faptă bună Mântuitorului”.

Faptele făcute în taină, din toată inima, sunt răsplătite de Dumnezeu.

În încheiere, ierarhul a spus că trebuie să luăm aminte la exemplul samarineanului milostiv „care şi-a făcut milă cu cel căzut în mâna tâlharilor” şi „să nu rămânem indiferenţi când cineva ne cere ajutorul sau când cineva are nevoie de ajutor fără ca să ni-l ceară”.

„Vă îndemn cu toată inima ca făcând aceste fapte ale milei creştine să ne asemănăm cu Dumnezeu cel milostiv şi bun pentru că părinţii bisericii ne îndeamnă să-l imităm sau să-l urmăm pe Dumnezeu în bunătate”.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a mers în satul Tătaru unde a săvârșit slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru noua biserică ce va fi construită în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Noul locaș de cult va fi ridicat cu sprijinul Protopopiatului Urlați și Primăriei Comunei Tătaru, informează Trinitas TV.

Comuna Tătaru este compusă din satele Podgoria, Siliștea și Tătaru.

Foto credit: Radu Guţă/Trinitas TV

Comentarii Facebook


Știri recente