Episcopul vicar ales al Clujului: Este foarte important să învățăm să-i ascultăm pe tineri și să le dăm răspunsuri

Episcopul vicar ales al Clujului a spus joi, în calitate de invitat al emisiunii „Preot şi comunitate” difuzată de Radio Renaşterea, că „este foarte important să învățăm să-i ascultăm pe tineri și să le dăm răspunsuri pe măsura provocărilor lor”.

Pe baza acestei convingeri, Arhim. Benedict Vesa şi-a manifestat dorinţa ca printre viitorii săi colaboratori să fie şi tineri care să-l ajute, deoarece în misiune sunt necesare, pe lângă experienţă, „entuziasm și elan tineresc”.

În timpul emisiunii a fost subliniată şi contribuţia familiei în care a crescut la formarea sa personală şi profesională.

„Îmi place mereu să spun că în cazul meu am avut de a face cu o copilarie teologică. M-am născut aproape de Biserică, în pridvorul bisericii, și îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru familia binecuvântată pe care mi-a dat-o”.

„Educația teologică am primit-o de la tata, îmi aduc foarte bine aminte că eram peste tot cu el și eram foarte familiar cu tot ce se întâmplă în viața parohiei și în Biserică încă de pe atunci. Mama, cu echilibrul specific și cu pedagogia de dascăl a fost cea care a contribuit la așezarea mea sufletească și intelectuală”.

Episcopul vicar ales pentru Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a dezvăluit ce şi-a propus în misiunea încredinţată lui de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Aceasta îmi doresc să fiu: să fiu părinte pentru cei care au nevoie de părinte, să fiu frate pentru cei care au nevoie de frate și copil pentru cei care au nevoie de copil. Însă toate acestea să se întâmple în această lucrare a paternității lui Dumnezeu – Arhim. Benedict Vesa.

Emisiunea poate fi ascultată pe site-ul Radio Renaşterea.

Hirotonia în Arhiereu

Arhim. Benedict Vesa va fi hirotonit arhiereu duminica aceasta în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

A fost ales prin vot secret Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din 13 februarie 2020 şi va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente