Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud s-a rugat pentru cadrele didactice

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud s-a rugat joi pentru cadrele didactice în Paraclisul Episcopal din Cahul cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului.

La momentul de rugăciune au participat educatori de la Grădinița Nr. 8 „Prichindel” din municipiul Cahul, învățători, profesori și preoți.

Preasfinția Sa a evidențiat efortul depus de cadrele didactice pentru creșterea unei generații de oamenii frumoși și bine educați.

Episcopul Basarabiei de Sud a subliniat nevoia educației cu frică de Dumnezeu și respect față de oameni, așa cum spune Scriptura, arătând beneficiile acesteia pentru familie și societate.

„Avem obligația să transmitem tinerilor cunoștințe în diferite domenii și dragostea față de țara și de neam, față de valorile spiritualității strămoșești, învățându-i la rândul lor să transmită mai departe știința, cultura și mai ales învățătura de credință primită atât prin tradiție, cât mai ales prin participarea la Sfintele Slujbe, citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți”, a spus Episcopul Veniamin.

Episcopia Basarabiei de Sud susține buna educație a tinerilor îndemnând și sprijinind cu burse pe elevii merituoși și dornici de învățătură, iar pe cadrele didactice cu pelerinaje la locurile sfinte și în centrele culturale din România, pentru a cunoaște spiritualitatea românească și istoria neamului.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente