Episcopul Veniamin a sfințit noul centru educațional dedicat copiilor și mamelor refugiate din eparhie

Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat miercuri slujba de sfințire a Centrului educațional „Sfântul Vasile cel Mare”, din incinta Catedralei episcopale din Cahul, dedicat copiilor și mamelor refugiate în regiune.

Înființarea Centrului a fost realizată în parteneriat cu Misiunea Socială „Diaconia”, cu susținerea Caritas Ambrosiana din Italia și Monaco Aide et Présence din Principatul Monaco.

„Prin acest proiect ne propunem să asigurăm un mediu prietenos și sigur copiilor refugiați și copiilor din comunitatea locală”, au transmis reprezentanții Episcopiei Basarabiei de Sud.

Centrul proaspăt înființat dispune de ateliere de creație și spații dedicate educației non-formale, jocurilor și pregătirii temelor.

La slujbă au participat Igor Belei, director executiv al Misiunii Sociale „Diaconia”, împreună cu Valeriu Baban, inspector în cadrul Direcției de învățământ Cahul, precum și reprezentanți ai instituțiilor educaționale din regiune, clerici și o parte dintre beneficiarii centrului.

Pe această cale, Episcopul Basarabiei de Sud a evidențiat lucrarea filantropică și educațională a Eparhiei și i-a îndemnat pe cei prezenți la solidaritate cu cei aflați în suferință.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud


Știri recente