Episcopul Varlaam la Gala Olimpicilor APOR: Religia în școală se află la ea acasă

Faptul că părinții care sprijină ora de religie apreciază performanțele elevilor la celelalte discipline arată că religia se află în școală la ea acasă, a explicat Episcopul Varlaam Ploieșteanul sâmbătă la Gala Olimpicilor APOR.

În cadrul Galei organizate de Asociația Părinți pentru Ora de Religie au fost premiați peste 100 de olimpici la disciplinele Biologie, Fizică, Chimie, Istorie și Religie.

Evenimentul s-a desfășurat la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București și avut scopul de a-i încuraja și recompensa pe copiii implicați în aprofundarea valorilor spirituale și pe cei care performează în domeniile științific, literar sau artistic.

Gala Olimpicilor APOR
Episcopul Varlaam la Gala Olimpicilor APOR. Foto: Mircea Popa / ZL

Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

Ierarhul a apreciat inițiativa APOR care a luat ființă „din dorința de a sprijini prezența religiei printre celelalte discipline obligatorii din învățământul de stat”.

„Acești părinți care au luptat pentru disciplina Religie iubesc și apreciază deopotrivă și pe elevii merituoși care se evidențiază la celelalte discipline. S-a arătat în felul acesta că religia în școală se află la ea acasă, ca una din disciplinele obligatorii din învățământul românesc de stat”, a spus Episcopul Varlaam.

Potrivit vicepreședintelui APOR, Andrei Manea, Gala Olimpicilor reprezintă un sprijin spiritual adus elevilor pentru a continua studiul la cel mai înalt nivel.

„Este un efort care se face pentru a le aduce bucurie și acest sentiment al faptului că vedem eforturile pe care ei le fac. Nu este ușor să fii olimpic. Noi, părinții, încercăm să le demonstrăm că suntem alături de ei”, a declarat pentru Radio Trinitas Andrei Manea.

Gala olimpicilor APOR
Premiere „Unirea Libertate și Unitate”. Foto: Mircea Popa / ZL

Evenimentul a continuat cu înmânarea diplomelor, câteva prelegeri, dar și manifestări artistice pregătite de elevi.

Gala Olimpicilor APOR. Foto: Mircea Popa / ZL

La finalul Galei au fost premiați câștigătorii Concursului Național cultural – artistic „Unirea: Libertate și unitate”, etapa eparhială.

Foto credit: Mircea Popa / ZL

Comentarii Facebook


Știri recente