Episcopul Ungariei: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, o sărbătoare importantă pentru familia creștină

Episcopul Ungariei a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Gyula de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ierarhul a declarat că aceasta este o sărbătoare a familiei și că nașterea de prunci trebuie să revină în centrul atenției Bisericii și societății.

La slujbă au participat credincioși români din Ungaria și din localitățile românești Vârșand și Chișineu-Criș.

„Este o sărbătoare deosebit de importantă pentru familia creștină și pentru nașterea de prunci, care trebuie să revină în centrul atenției și al purtării de grijă al Bisericii noastre în primul rând, dar cred că și al societății în general”, a declarat ierarhul pentru Trinitas TV.

El a menționat că familiile credincioase, precum au fost drepții Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, au considerat întotdeauna copiii ca daruri, binecuvântări și bucurii primite prin rugăciune de la Dumnezeu.

Părintele episcop a adăugat că drepții Zaharia și Elisabeta ne oferă un model de familie care trebuie să rămână neschimbat ca și până acum: un bărbat credincios și o femeie credincioasă.

„Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască unitate, pace și bună înțelegere tuturor familiilor și mai ales celor tinere și naștere de prunci buni prin multă rugăciune, după modelul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și al părinților lui, drepții Zaharia și Elisabeta”, a spus Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei.

El a mulțumit Secretariatului de Stat pentru Culte, care a sprijinit construcția unei clădiri noi la Centrul Eparhial din Gyula. Lucrările au fost coordonate de Părintele Origen Sabău, Consilier Cultural al episcopiei.

În peretele exterior al noii clădiri este încastrată o frumoasă icoană a  Acoperământului Maicii Domnului, care a fost sfințită în ajunul sărbătorii.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente