Episcopul Ortodox Român din Italia îndeamnă părinţii din diaspora să îşi înscrie copiiI din ţară la ora de religie

În urma Deciziei Curții Constituționale a României nr. 699 din 12 noiembrie 2014, prin care se stabilește obligativitatea înscrierii fiecărui elev la ora de Religie, școlile din România organizează în zilele acestea înregistrarea cererilor tip de înscriere.Cererea trebuie să fie completată, semnată și transmisă de către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor până cel târziu în data de 6 martie a.c.

Având în vedere că foarte mulți copii din România își au părinții în străinătate, vă rugăm să îi conștientizați pe credincioșii parohiei în legătură cu importanța orei de religie, să explicați procedura de înscriere și să puneți la dispoziția acestora cererea tip atașată (imprimându-o și distribuindu-o în biserică) rugându-i să o transmită și cunoscuților care au copii în România. Vă solicităm ca această cerere să fie pusă la dispoziție și pe pagina web a parohiei, împreună cu explicațiile necesare în vederea completării și transmiterii.

Situația creată în urma deciziei Curții constituționale ne pune pe fiecare dintre noi, episcopi, preoți, părinți și elevi, în fața unui moment de maximă responsabilitate pentru viitorul educației copiilor din România.

Fiecare credincios este chemat în aceste zile să dovedească angajament mărturisitor prin implicarea concretă în acest proces de susținere a participării elevilor la ora de religie.

Cu arhierești binecuvântări și cu urări de împliniri duhovnicești pe seama postului,

† SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Comentarii Facebook


Știri recente