Episcopul Sofronie al Oradiei a vorbit la început de an bisericesc despre recunoștință și speranță, dar și despre problemele stringente ale lumii de azi.
Preasfinția Sa a atras atenția credincioșilor că torentul duhului lumii ne acaparează societățile, nivelându-ne și omogenizându-ne în masa amorfă, fără frumusețe și fără chip a unei existențe dezorientate și purtate de vânturile unei inerții a răutății.
„Din păcate, din cauza subculturii societății înstrăinate de Dumnezeu și a libertății deșănțate pe care o trăim de câțiva ani încoace, diavolul a speculat cele mai josnice porniri ale oamenilor încurajând batjocura, pe care astăzi o întâlnim pe toate drumurile”, a spus PS Sofronie, duminică, la parohia Haieu, județul Bihor.
Avem datoria să rezistăm prin bunătate
„Din cauza oprobiului general care circulă în zilele noastre, ne-am molipsit și noi, creștinii. Și atunci când vedem un om bolnav, un om care suferă, un om la pământ, în loc să compătimim, în loc să ajutăm – așa cum putem, pentru că nu ni se cer minuni – ne adăugăm și noi corului criticilor. Și dacă putem, mai dăm și noi câte o ofensă, ca, dacă tot e prăbușit la pământ, măcar să se prăbușească cu totul”.
„Asta e credința noastră?”, a întrebat ierarhul. „Noi suntem chemați să fim icoane ale Bunătății lui Dumnezeu, ale iertării! De aceea, avem datoria să rezistăm și să răzbim prin bunătate, prin iertare, prin îngăduință și, mai ales, prin abținerea de la a face rău”.
Să zdrobești muntele egoismului cu un strop de smerenie
„Vi se pare imposibil, probabil, într-o lume a răutății, însă nu este așa, dragii mei. Ajunge credința cât un bob de muștar și lucrurile se pot schimba”, a subliniat Preasfințitul Părinte Sofronie.
„Dacă în propria viață reușești să zdrobești muntele egoismului cu un strop de smerenie și să nu te mai intereseze gloria trecătoare a unei lumi decadente, deja un munte s-a prăvălit în mare: muntele egoismului propriu. Dragii mei, nu e puțin lucru! Cu cât mai mulți munți ai egoismului se prăbușesc, cu atât mai tare strălucește Lumina lui Hristos și ne pregătește pentru ceea ce ne așteaptă: Splendoarea de dincolo”.
„Pentru Splendoare, însă, a fost nevoie de Moartea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, urmată îndată, în a treia zi, de Slăvita Sa Înviere din morți”, a mai spus Preasfinția Sa.
În contextului noului an bisericesc, la finalul programului liturgic, Episcopul Oradiei a adresat urări de bine credincioșilor. Ierarhul s-a rugat pentru elevii care încep în curând școala, îndemnându-i pe părinți să petreacă mult mai mult timp cu copiii lor, dragostea și atenția lor fiind singurele care pot să țină piept tentației refugierii tinerelor generații în lumea noilor tehnologii, în universul virtual.
Foto credit: Episcopia Oradiei





