Episcopul Melchisedec Ștefănescu comemorat la Roman. IPS Ioachim a oferit distincții și premii în Catedrala Arhiepiscopală

În ziua trecerii la cele veșnice a Episcopului Melchisedec Ștefănescu, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Roman.

Din soborul slujitor au făcut parte preoți consilieri, inspectori și protopopi din administrația eparhială și alți clerici din cele șase protopopiate ale Eparhiei.

După slujba din 16 mai 2017 a avut loc premierea copiilor participanți la concursul național Icoana și Școala mărturisirii, faza eparhială, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Din cei peste 900 de participanți, eleva Merlușcă Iulia din Onești a fost desemnată câștigătoarea fazei eparhiale. Coordonatorii ei au fost Pr. Justinian Alupei de la Biserica Înălțarea Domnului și Prof. Daniela Elena Coșa.

Ocupanții locurilor II, III și cei care au primit Mențiune, au fost de asemenea răsplătiți cu premii în bani și cărți. Ierarhul i-a felicitat pe toți și i-a îndemnat să împlinescă în continuare alături de preoți și profesori activități ziditoare de suflet.

În continuare, Înaltpreasfinția sa a acordat Diplome de excelență persoanelor care au sprijinit activitățile sociale și filantropice ale Arhiepiscopiei.

Părintele Pimen Costea, Vicar eparhial, a primit Crucea Țării de Jos, cea mai înaltă distincție pentru clerici a Eparhiei Romanului și Bacăului. Recunoașterea i-a fost acordată pentru munca de cercetare și așezare în lumină a operei ilustrului ierarh Melchisedec Ștefănescu.

A urmat o procesiune până la Capela Adormirea Maicii Domnului aflată în incinta Fundației Episcop Melchisedec, acolo unde se află mormântul marelui ierarh.

La mormântul fostului Chiriarh al Romanului a fost oficiată o slujbă de pomenire. Împreună cu Episcopul Melchisedec au fost pomeniți părinții, frații și surorile sale.

În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Ioachim a evocat personalitatea Episcopului Melchisedec și calitatea sa de model pentru ierarhii români din toate timpurile.

Totodată, Chiriarhul a exprimat dorința sa și a credincioșilor păstoriți, ca în viitor Episcopul Melchisedec să fie cinstit în rândul sfinților.

La final au fost depuse coroane de flori în locul unde se află înmormântat Melchisedec Ștefănescu.

Ierarhul comemorat a trecut la cele veșnice în urmă cu 125 ani, în data de 16 mai 1892.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente