Episcopul Macarie: Dacă rămânem până la sfârşit pe drumul dureros al Golgotei, vom învia împreună cu Hristos

„Dacă rămânem până la sfârşit pe drumul dureros al Golgotei, urcându-ne pe Cruce şi rămânând pe Cruce, vom învia împreună cu Hristos, dobândind bucuria Învierii, bucuria biruinţei”, a spus în Duminica Sfintei Cruci Episcopul Macarie.

Episcopul Europei de Nord le-a vorbit credincioşilor din orașul suedez Växjö despre semnificaţiile Duminicii a treia din Postul Mare.

„Bucuria Învierii a venit după durerile și suferinţele Golgotei. Putem dobândi bucuria Învierii în inima noastră doar dacă nu părăsim drumul dureros al Golgotei, al răstignirii. Trebuie să rămânem pe calea Crucii. Calea Postului este calea Crucii care se finalizează pe Golgota unde ne răstignim cu Hristos pentru a învia împreună cu El”.

„Mântuitorul nu S‑a abătut nici o clipă de pe calea Crucii. A suferit toate durerile şi toate umilinţele urcând Golgota spre Cruce, apoi S‑a urcat pe Cruce. La rândul nostru, ne purtăm asemenea Domnului Crucea, apoi ne urcăm pe ea”.

„De pe această Cruce noi nu mai putem coborî, chiar dacă suntem ispitiţi, chiar dacă suntem umiliţi, chiar dacă suntem denigraţi, chiar dacă suntem loviţi şi chinuiți, suferind asemenea Celui Răstignit”, a explicat ierarhul în omilia rostită în timpul Sfintei Liturghii oficiate în biserica parohiei româneşti „Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș și Sigfrid din Växjö, Luminătorul Suediei”.

După Sfântat Liturghie, Părintele Episcop a oficiat o slujbă de pomenire pentru preotul Milică Văsuianu, fostul paroh al acestei comunități, care la începutul lunii februarie a trecut la cele veșnice în urma unui tragic accident rutier.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente