Episcopul Lucian despre tunderea în monahism: este înviere împreună cu Hristos

La tunderea în monahism oficiată luni la Mănăstirea Poiana Mărului, Episcopul Lucian al Caransebeşului a afirmat despre depunerea voturilor monahale că reprezintă o  înviere împreună cu Hristos la viaţa cea duhovnicească.

În ziua sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, Preasfinţia Sa a oficiat slujba tunderii în monahism pentru rasofora Teodora, vieţuitoare a Mănăstirii Poiana Mărului din județul Caraș-Severin.

„Am trăit astăzi momente de mare emoție duhovnicească deoarece ne aducem aminte, cei care ne-am asumat viața monahală, de jurământul pe care l-am depus înaintea sfântului altar, așa cum maica Teodora a făcut, s-a răstignit, murind lumii și înviind împreună cu Hristos la viața cea duhovnicească”, a precizat în cuvântul său Preasfințitul Părinte Lucian.

Rasofora, care a depus voturile monahale în data de 6 august, se nevoiește de 7 ani la Mănăstirea Poiana Mărului.

Ierarhul a mai subliniat faptul că „noi toți, nu doar călugării, trebuie să fim conștienți că nu este suficient să mărturisim în fața lui Dumnezeu că nu voi mai păcătui și că vreau să pun început bun vieții mele, pentru că vom fi judecați după ceea ce vom face”.

„Așadar trebuie să reflectăm cu toții la făgăduințele pe care le-am făcut în fața Mântuitorului Hristos, la botez, la hirotonie, la călugărie și de multe ori la Taina Spovedaniei și astfel să împlinim aceste făgăduințe, deoarece Mântuitorul ne spune că cel ce Îl iubește păzește poruncile Lui”, a precizat Preasfinţia Sa.

La Mănăstirea Poiana Mărului pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele vieţuitoare desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti.

Foto credit: Episcopia Caransebeşului


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…