Episcopul Lucian a resfințit biserica din incinta Spitalului Județean Reșița

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit duminică biserica din incinta Spitalului Județean de Urgență din Reșița, care a trecut prin ample lucrări de renovare.

Ierarhul a binecuvântat exteriorul și interiorul sfântului locaș, inclusiv icoanele, între care multe ale unor Sfinți Doctori fără de arginți, apoi a oficiat Sfânta Liturghie.

„Avem aici o biserică frumoasă, o biserică destul de spațioasă, o biserică în care în fiecare zi e slujbă și le mulțumim tuturor ctitorilor care au participat la restaurarea și înfrumusețarea ei”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian.

„În această biserică își găsesc alinarea foarte mulți bolnavi din județul Caraș-Severin, care sunt internați, care vin pentru analize sau pentru un consult medical în acest spital. De asemenea, în acest loc sfânt își găsesc echilibrul și nădejdea medicii și asistenții care își desfășoară activitatea aici”, a adăugat ierarhul.

Preasfinția Sa a subliniat că foarte mulți medici și asistenți care Îl cheamă în ajutor pe Dumnezeu înainte de a începe o zi de lucru.

„Vin mai întâi în biserică, rostesc rugăciunea Tatăl nostru sau altă rugăciune și primesc ajutor de sus, putere de la Dumnezeu”, a afirmat Părintele Episcop Lucian.

Despre vindecare

Ierarhul a vorbit despre evanghelia Vindecării slăbănogului din Capernaum, care s-a citit duminică în cadrul Sfintei Liturghii.

„Este foarte important să ținem cont de evanghelia duminicii de astăzi și să înțelegem că Iisus Hristos este Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre și mai întâi Mântuitorul ne vindecă sufletul, ne dăruiește iertarea păcatelor și apoi ne tămăduiește și de neputințele trupești, așa cum a făcut și în Capernaum, când l-a vindecat mai întâi din punct de vedere spiritual pe slăbănog, iar după aceea i-a spus: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!, adică i-a dat și vindecarea trupească, fizică.”

Mântuitorul, Doctor al sufletului și trupului

„Mântuitorul Iisus Hristos a practicat dintotdeauna medicina integrală, pentru suflet și trup. Se cuvine ca, atunci când suntem bolnavi și avem vreo neputință, să apelăm mai întâi la rugăciune, să vorbim cu Dumnezeu, căci rugăciunea este vorbirea sau convorbirea minții cu Dumnezeu, să-I cerem ajutorul și apoi să mergem și la medici, ca să ne tratăm, știut fiind faptul că Dumnezeu este Cel care vindecă, iar medicii sunt cei care tratează neputințele fizice”, a mai spus Preasfinția Sa.

Părinții slujitori ai bisericii, Pr. Borislav Tasici și Pr. Laurențiu Mateia, ctitorii și binefăcătorii au primit diplome de recunoștință.

La slujbă au participat cadre medicale, pacienți și numeroși credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Biserica din incinta Spitalului Județean de Urgență Reșița a fost sfințită prima dată în 2012, după construire. Este ocrotită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și de Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Roma.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului


Știri recente