Episcopul Iustin vorbeşte despre ce ne arată Dumnezeu în aceste zile

Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului a oficiat miercuri slujba Canonului cel Mare şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite în Paraclisul Episcopal din Baia Mare.

Slujbele au fost transmise în direct pe adresa de Facebook a Episcopiei, pentru a oferi credincioşilor posibilitatea să se roage împreună cu ierarhul lor.

În predica sa, Părintele Episcop a vorbit despre ce ne arată Dumnezeu în aceste zile.

„Ne arată cum să fim fericiţi. Să ne mulţumim cu puţin. Să ne învăţăm să lucrăm, să cultivăm pământul. Să ne agonisim în sudoarea frunţii cele necesare. Să trăim frumos fără să dorim mult”.

„Să ne mulţumim cu hrana cea de toate zilele şi să ne asigurăm traiul în timpul a câteva luni sau un an de zile. Să facem din prisosul nostru bine altora. Să ajutăm”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Ierarhul a făcut o radiografie a lumii de astăzi, afirmând că se află „în derivă” şi trăieşte „pentru materie”, omul „obsedat de cum arată”.

„Omul este obsedat de fizicul lui, de felul cum îl privesc ceilalţi, de felul cum cucereşte pe ceilalţi. Nu vedeţi pe toate ecranele numai reclame cu oameni care se preocupă de fizicul lor? Reclame pentru îndemn la păcătuire, la cădere”.

„Aceasta este icoana lumii în care trăim. Omul a căzut la închinarea acestei icoane idolatre. Nu că nu trebuie să aibă grijă omul de persoana lui, trup şi suflet. Sfântul Apostol Pavel ne spune că trupurile noastre sunt templele Duhului Sfânt. Dar să ştim ce sălăjluieşte întru noi. Că nu suntem doar fiinţe necuvântătoare şi instinctuale, ci suntem alcătuiţi din trup şi suflet”.

Apoi, Episcopul Iustin a explicat ce trebuie să facem când viaţa noastră nu este pe placul lui Dumnezeu. Răspunsul este „pocăinţă”.

„Pocăinţa este calea sigură şi singura de dobândire a milei şi a iertării lui Dumnezeu atunci când L-am supărat, când am transformat viaţa noastră într-o partitură care nu este pe placul lui Dumnezeu, care este scrisă doar după planurile omeneşti, ale noastre, fără Dumnezeu, fără participarea lui Dumnezeu”, a specificat ierarhul.

În omilia rostită, Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioşi să nu uite de „iubirile veşnice, valorile noastre sfinte”: „Dumnezeu în Treime, Sfinţii Săi, Maica Domnului, Biserica Sa, pământul, patria, glia şi moşia pe care ne-au lăsat-o străbunii, sufletul românesc, valorile noastre sfinte”.

Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente