Episcopul Iustin le scrie preoților despre necesitatea capelelor de cimitir: Este și o formă de respect față de cei adormiți

Preasfințitul Părinte Iustin a transmis o Îndrumare către preoții și consiliile parohiale din cuprinsul Eparhiei Maramureșului și Sătmarului privind necesitatea ca fiecare parohie să dețină o capelă mortuară.

În mesajul transmis vineri, 16 septembrie, ierarhul amintește de proiectul demarat în 2021, „Nici o comunitate parohială fără capelă mortuară”:

„Având în vedere faptul că proiectul nostru este o necesitate de cult, pe de o parte, iar pe de altă parte, în vremurile pe care le trăim este și o recomandare ce prevede ca atât păstrarea trupurilor celor adormiți cât și slujba înmormântării să se facă în condiții de maximă siguranță și igienă, se impune construirea în fiecare parohie a unei capele mortuare sau de cimitir”.

„Depunerea celor adormiți la capela de cimitir și păstrarea în condițiile cerute de legislația și rânduielile bisericești în vigoare este totodată și o formă de respect față de cei plecați la Domnul”, spune PS Iustin.

Episcopul Maramureșului explică faptul că „păstrarea sicriului și săvârșirea slujbei de înmormântare nu se cuvin să fie făcute în condiții improprii, deoarece, pentru noi creștinii, trupurile celor adormiți sunt oseminte cu un mare grad de sacralitate, datorită credinței creștine trăită, a participării la viața Bisericii, a împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, fapt pentru care și cimitirele sunt socotite locuri sacre, iar profanarea mormintelor intră sub incidența legii”.

În Episcopia Maramureșului și Sătmarului, în peste 42% din comunități au fost construite capele mortuare, în 17% din comunități sunt în fază de construcție respectiv finalizare, iar 41% din comunități, nu dețin capele mortuare.

Pentru a încuraja construcția de capele de cimitir, ierarhul prezintă demersurile necesare și face câteva recomandări:

În vederea construirii capelei mortuare, parohia va pune la dispoziție terenul, fie în cimitir, fie în apropierea bisericii, într-un loc generos și accesibil, iar proiectul va putea fi derulat în parteneriat cu primăria (acolo unde există deschidere și colaborare cu autoritățile locale), deoarece primăriile cunosc această necesitate legislativă în vigoare și sunt dispuse să sprijine construirea de capele mortuare în toate comunitățile din subordine.

La solicitarea binecuvântării, proiectul viitoarei capele va fi prezentat sectorului de resort spre avizare și ierarhului spre aprobare, și se vor menționa toate datele în legătură cu terenul, actele de proprietate și parteneriatul între parohie și primărie.

Rugând pe Hristos Domnul să vă ajute în această lucrare importantă pentru comunitate, vă binecuvântăm cu părintească binecuvântare.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente