Episcopul Iustin, la binecuvântarea unei capele: Păstorii de suflete sunt cei care dau sens vieţii unei comunităţi

Episcopul Iustin a binecuvântat capela de cimitir a Parohiei Lucăceşti în ziua de duminică, 15 octombrie. 

În cuvântul rostit cu această ocazie, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a reiterat importanţa clericilor în comunităţile pe care le păstoresc. 

„Constatăm cu bucurie că preoţii, consiliile parohiale şi credincioşii urmează îndemnul nostru şi dau curs proiectului eparhial Nicio comunitate parohială fără capelă mortuară. A fost construită aici o frumoasă capelă de cimitir, am binecuvântat-o astăzi şi I-am mulţumit lui Dumnezeu că în comunităţile noastre lucrurile, în biserică, în jurul bisericii, în cimitire, în comunitate, în familie, în întreaga parohie nu sunt lăsate la voia întâmplării, ci preoţii veghează”.

„Până la urmă, păstorii de suflete sunt cei care dau sens vieţii unei comunităţi, deoarece creştinii noştri, în Maramureş, mai ales românii, în general, maramureşenii, în special, trăiesc în duhul şi respiraţia sărbătorilor, sărbătorile, evenimentele bisericeşti”, a afirmat Preasfinţia Sa.

În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie.

Cei care au contribuit la lucrările executate la Parohia Lucăceşti au primit distincţii din partea PS Iustin.

Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente