Italia a ajuns în prezent cea mai afectată țară europeană de răspândirea coronavirusului. Bilanțul include două decese și peste o sută de infecții. Până în prezent, nu au fost identificați români care să aibă noul coronavirus.
În acest context, Episcopul Siluan al Italiei a transmis duminică, 23 februarie 2020, un mesaj către românii ortodocși din Peninsulă.
Ierarhul îndeamnă la respectarea regulilor emise de instituțiile abilitate, dar și la rugăciune pentru toți cei deja contagiați și pentru familiile lor, precum și pentru cadrele medicale implicate în îngrijirea celor bolnavi.
Mesaj de solidaritate cu cei încercați ca urmare a înregistrării a numeroase cazuri de contaminare cu Coronavirus pe teritoriul Italiei
În contextul înregistrării, în ultimele ore, a unui număr crescând (peste 130, la ora actuală) de persoane contaminate cu Coronavirus în mai multe zone ale Italiei, fapt ce a determinat deja autoritățile civile și sanitare să ia măsuri specifice, măsuri ce prevăd (cum e deja cazul în regiunile Lombardia și Veneto), în unele cazuri, inclusiv suspendarea slujbelor publice, dar și în contextul neliniștii și a tulburării ce cuprind cu repeziciune inimile oamenilor, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei își exprimă compasiunea față de toate persoanele care au fost deja contaminate și solidaritatea cu familiile acestora și adresează condoleanțe familiilor ale căror membri au decedat din cauza virusului mai sus amintit.
Împreună cu toți clericii, monahii și credincioșii din cuprinsul eparhiei, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23) ca, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfinților Tămăduitori, a Sfântului Arhanghel Rafail, a Sfinților noștri Îngeri Păzitori și a tuturor Sfinților, să ne păzească și să ne apere de molima ce a cuprins țara în care trăim, Italia, contaminând tot mai multe persoane și făcând deja două victime.
Ne rugăm, de asemenea, pentru grabnica însănătoșire a tuturor celor contagiați (în Italia și în tot mai multe regiuni ale lumii) și pentru liniștea familiilor lor, precum și pentru toate cadrele medicale implicate în îngrijirea celor bolnavi. Îi purtăm în inimă și rugăciune pe toți cei obligați să rămână la casele lor și nădăjduim în grabnica restabilire a normalității în viața lor și a familiilor lor. Îi purtăm în gând și pe toți cei care, fiind în România sau în altă parte a lumii, sunt îngrijorați pentru rudeniile lor, aflate în zonele contaminate din Italia, și le mulțumim pentru rugăciune și solidaritate.
Preacuvioșii și Preacucernicii clerici vor adăuga la slujbe (la ectenia mare și la ectenia întreită) cereri speciale, ce se rostesc În vreme de orice nevoie și primejdie omenească (pag. 472-475) sau în caz de Boli molipsitoare (pag. 456-461), după cum este rânduit la sfârșitul Liturghierului (ediția 2012), pentru oprirea molimei. Acolo unde se găsesc Sfinte Moaște, clerul va binecuvânta poporul cu racla în care acestea se află așezate, însemnându-se cu semnul Crucii în cele patru zări.
Recomandăm tuturor clericilor, monahilor și credincioșilor din eparhie să respecte cu strictețe prevederile tuturor Ordonanțelor emise de instituțiile centrale sau locale ale administrației publice sau sanitare italiene, precum și toate recomandările de imediată necesitate în ceea ce privește igiena și sănătatea publică.
Întemeindu-ne pe tradiția de veacuri a Bisericii lui Hristos, le recomandăm credincioșilor:
- Să se încredințeze, în rugăciune, pe ei înșiși, pe toți cei dragi și pe toți oamenii aflați în suferință, purtării de grijă a lui Dumnezeu Atotțiitorul Care nu ne încearcă peste puterile noastre;
- Să se însemneze, zilnic, cu semnul Crucii, pe ei înșiși și pe copiii lor, și să-și însemneze cu semnul Crucii mâncarea și băutura, acasă sau la locul de muncă;
- Să se ungă (pe sine și pe propriii copii), zilnic, cu Untdelemn de la Taina Sfântului Maslu, spre tămăduirea sufletului și a trupului, făcând semnul Crucii pe propria frunte, la baza gâtului și pe mâini;
- Să bea, în fiecare dimineață, pe nemâncate, Apă Sfințită (Agheasmă) și să-și stropească locuințele, în semnul Crucii;
- Să aibă încredințarea că, de fiecare dată când se împărtășesc cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge ale Mântuitorului Hristos, o fac spre tămăduirea sufletului și a trupului;
- Să rostească adesea rugăciunea Tatăl nostru, cu gândul la toți cei aflați în suferință sau care sunt cuprinși de neliniște și de teamă;
- Să cheme în apărare și ajutor Numele Domnului, zicând mereu: Doamne, Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și toată lumea Ta; - Să citească, după putință, Paraclisul Maicii Domnului, pomenindu-i pe cei bolnavi, cu
încredințarea că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este grabnic ajutătoare.
Să ne rugăm, așadar, cu toții, de la mic la mare, ca Milostivul Dumnezeu să stăvilească, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor Sfinților, boala molipsitoare ce s-a răspândit deja în mai multe țări din lume și a cuprins și țara ce ne găzduiește, Italia!
Cu părintească îngrijorare, dar cu neclintită nădejde în mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foto credit: Episcopia Italiei
În cifre: Activitatea Bisericii Ortodoxe Române crește în Italia odată cu numărul românilor stabiliți acolo.https://t.co/7B9LeZqcbv pic.twitter.com/YOnJIcOzA8
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) February 4, 2020