Episcopul Ignatie: Ziua Națională a României nu înseamnă doar prilejul de a vorbi despre patrie și neam

De Ziua Națională, Episcopul Ignatie al Hușilor a publicat un mesaj despre importanța conștientizării stării personale.

Preasfinția Sa a subliniat faptul că de Ziua Națională nu putem vorbi doar de patrie, neam sau valori colective, „fără să devenim noi înșine cei care cultivăm zi de zi valoarea, frumosul, autenticul și respectul față de trecut sau prezent, așa cum sunt ele, cu strălucirea sau cu penumbrele lor”.

„Nu e nevoie să vorbim nici cât de frumoși sau cât de unici suntem pe această planetă, nici să ne autoflagelăm sau să ne lamentăm perpetuu cât de înapoiați și netrebnici suntem printre popoarele Europei. E nevoie de limpezime la minte și suflet”, a subliniat ierarhul.

Pentru aceasta, necesitatea de diagnoză și vindecare poartă o însemnătate personal-colectivă: „E nevoie urgentă să ne vindecăm de prostie, care înseamnă mai ales lipsă de asumare și diagnoză, atunci când conștientizăm că ne ducem în prăpastie”.

Episcopul Hușilor a indicat nevoia urgentă să ne vaccinăm împotriva slujitorilor prostiei, „pentru că altfel vom intra în stare de agonie ca neam, ca identitate culturală și națională”.

Prin urmare, cine sunt slujitorii prostiei? Șmecherul, tupeistul, zvonerul conspiraționist, răspândacul, păreristul, fudulul, insistentul, cârpaciul, trăgătorul de concluzii, și curiosul de serviciu, enumeră Episcopul Ignatie.

„În consecinţă, vă propun ca până anul viitor, când vom fi iarăşi în ambianţa de sărbătoare şi bucurie pentru tot ceea ce au făcut înaintaşii noştri, să eradicăm, clipă de clipă, aceste faţete ale prostiei mai întâi din noi înşine şi apoi din jurul nostru” a mai propus ierarhul.

„Dumnezeu să ne aducă linişte, curaj, lumină în suflet şi bucurie frumoasă de sărbători. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla pe meridianele lumii”, a încheiat mesajul său Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Foto credit: arhivă Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente