Episcopul Ignatie: Dăm crezare mult mai repede unui lucru rău, decât să răspândim binele

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat joi slujba Sfintei Liturghii în Parohia Draxeni, județul Vaslui, cu prilejul hramului Sf. Ier. Nectarie de la Eghina. Ierarhul a vorbit în predică despre atitudinea duhovnicească în fața nedreptăților

Din soborul slujitorilor au făcut parte Adrian Chirvasă, protopop de Vaslui și Vasile Macsim, parohul lăcașului de cult din satul Draxeni.

„Sfântul Nectarie a fost hirotonit Mitropolit de Pentapole, în 15 ianuarie 1889, de către Patriarhul Sofronie al Alexandriei. La puțină vreme după hirotonia întru arhiereu, unii din Biserică au auzit o calomnie, care nu avea niciun temei, și anume că Sfântul Nectarie râvnește la scaunul de patriarh al Alexandriei”, a menționat PS Ignatie.

„Așa suntem noi oamenii, păcătoși, dăm crezare mult mai repede unui lucru rău, mincinos și nefundamentat, decât să ne punem în slujba de a răspândi binele în jurul nostru”.

„La puțină vreme, din pricina acestor acuze, Sfântul Nectarie a fost alungat din Egipt, retrăgându-se în Atena, unde a trăit o viață plină de smerenie, foarte multă răbdare și dragoste. Nu a avut nici cel mai mic impuls în a se justifica în a se apăra în fața acestei calomnii nedrepte și fără niciun fundament. Dimpotrivă, când au fost inventate aceste minciuni, el a dat slavă lui Dumnezeu că s-a împlinit cuvântul lui Hristos: «Fericiți veți fi când vă vor prigoni din pricina numelui Meu, că plata voastră va fi în Ceruri»”, a subliniat ierarhul.

„În momentul în care nu a ripostat, nu s-a apărat și nu a încercat să-și dovedească nevinovăția în fața acestor acuze, Sfântul Nectarie s-a asemănat cu Hristos răstignit pe Cruce, asupra Căruia s-a îndreptat un noian de calomnii și acuze”.

Preasfințitul Ignatie a evidențiat faptul că „în acest fel, Sfântul Nectarie și-a sfințit viața, îndurând această nedreptate și ocară îndreptată împotriva Lui”.

„Din păcate, noi nu avem această deprindere duhovnicească, de a răbda o ocară sau o nedreptate”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Ignatie l-a hirotonit preot pe diaconul Constantin Stoleri, pe seama Parohiei Draxeni.

Răspunsurile liturgice au fost acordate de Grupul psaltic al Seminarului Teologic din Huși.

La final, Preasfinția Sa a sfințit noile clopote ale bisericii din Draxeni.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente